Consilier al Curţii Europene de Justiţie: Nord Stream 2 poate contesta reglementarea UE care cere ca producătorii de gaze să fie separaţi de operatorii conductelor

Nord Stream 2, divizia elveţiană a grupului rus Gazprom, poate contesta rwglementarea Uniunii Europene care cere ca producătorii de gaze naturale să fie separaţi de operatorii conductelor, a afirmat miercuri un consilier al Curţii Europene de Justiţie, transmite Reuters.
Gazprom deţine Nord Stream 2 şi va fi furnizorul de gaze al conductei dintre Rusia şi Germania, finalizată luna trecută.

Opinia juristului general Michal Bobek, dacă va fi confirmată de Curtea Europeană de Justiţie, ar putea ajuta compania rusă în conflictul de lungă durată cu blocul comunitar.Confirmarea ar oferi o nouă cale pentru Nord Stream 2 în bătălia sa juridică pentru creşterea livrprilor de gaze către Germania. Problema are o importanţă majoră pentru Europa, unde preţurile gazelor sunt în crşetere puternică.

Directiva UE pentru gaze are rolul să asigure o concurenţă corectă pe piaţă şi să împiedice companiile să obstrucţioneze accesul competitorilor la infrastructură.

„Nord Stream 2 poate contesta în faţa instanţelor UE directiva care extinde domeniul de aplicare al Directivei privind gazele la conductele care leagă UE de ţările terţe. Adoptarea directivei a modificat poziţia juridică a Nord Stream 2 AG, care, în plus, a fost singura companie efectiv afectată de acel act juridic”, a spus Bobek.

Curtea de Justiţie, care urmează astfel de opinii neobligatorii în patru din cinci cazuri, se va pronunţa în următoarele luni.

Operatorul Nord Stream 2 a afirmat că regula UE, modificată în 2019, vizează oprirea conductei. Anul trecut, o instanţă de nivel inferior a respins o contestaţie din partea operatorilor Nord Stream 1 şi Nord Stream 2 împotriva regulii.

Rusia a afirmat miercuri că nu a contribuit la creşterea preţurilor gazelor naturale în Europa, unde redresarea cererii, nivelurile scăzute ale stocurilor şi oferta mai mică pe piaţa spot au contribuit la criza de pe piaţa energiei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *