Corina Corbu se dă în spectacol la CSM, știind că oricum va fi șefa Instanței Supreme
Corina Corbu, singurul candidat la conducerea Înaltei Curți, care susține interviul în fața CSM, a declarat că au existat dificultăți în comunicarea Instanței Supreme cu celelalte instanțe de judecată, dar și cu anumite instituții, ceea ce a imprimat un grad de lentoare.
„Au existat anumite dificultăți, spun eu, în comunicarea Înaltei Curți atât în interiorul instanței, cât și în exterior. Au fost sesizate și anumite dificultăți și în colaborarea Înaltei Curți atât cu instanțele de judecată și, uneori, și cu anumite instituții. Toate aceste aspecte, în opinia mea, au imprimat un anumit grad de lentoare procesului de modernizare al Instanței Supreme, însă am considerat că acest lucru se datorează într-un fel sau altul și nu aș personaliza, pur și simplu așa a fost conjunctura, acestea au fost provocările, astea sunt rezultatele”, a declarat Corina Corbu, în cadrul interviului în fața Secției de Judecători a Consililui Superior al Magistraturii.
Judecătorul a mai spus că dificultățile la nivelul activității Înaltei Curți de Casație și Justiție și volumul excesiv de muncă, întârzieri, lipsa unor aplicații informatice, dificultăți în comunicare și cu instanțele de judecată. Corina Corbu a reiterat problema sediului Instanței Supreme.
Singurul magistrat care și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție este judecătorul Corina Corbu, în vreme ce actualul președinte al instanței supreme, Cristina Tarcea, nu și-a depus dosarul pentru un nou mandat.
Este pentru prima oară când decizia desemnării conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) este luată de Secția de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, președintele României fiind exclus din procedură. Corina Corbu este una dintre apropiatele șefei CSM, Lia Savonea.