Crescătorii de Ovine anunță scumpirea cărnii de miel în preajma Paștelui. Iată cât de mare va fi prețul

Preţul cărnii de miel se va majora, ca în fiecare an, în preajma Paștelui. Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP) estimează că acesta va ajunge la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă, iar modificările vor fi în funcţie de zona geografică, precizează agerpres.ro.

„Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 – 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran”, a declarat preşedintele ACEBOP, Mary Pană.

În 2017, România s-a situat pe locul patru în rândul statelor membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia, la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *