Criminala de la metrou își va petrece restul vieții după gratii

 

 

Procurorii au cerut, la ultimul termen al procesului crimei de la stația de metrou Dristor închisoare pe viață pentru Magdalena Șerban.

„Noi apreciem că a acţionat cu intenţie, a prevăzut urmările. Vă solicităm să aveţi în vedere criteriile generale. A săvârşit acţiunile contra vieţii într-o modalitate extrem de gravă din care rezultă ferocitatea şi cruzimea inculpatei. Pe latura penală, noi solicităm pedeapsa în detenţie de 10 ani pentru tentativă de omor. Pentru omor, solicităm condamnare detenţie pe viaţă şi pedepse accesorii”, a spus procurorul în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, potrivit Mediafax.

La proces, Magdalena Șerban a spus că regretă ceea ce a făcut și că este șocată.

„Regret faptele comise şi luaţi în calcul boala de care sufăr. Am fost la ospiciu şi în Spania. Aş vrea ca tot ce plătesc să fie cu factură (referitor la daune morale cerute, n.r.), pentru că eu sunt gestionară. Şi acum sunt şocată de ce s-a întâmplat. Şi sufăr foarte mult, şi pentru mine este o traumă”, a spus criminala.

La jumătatea lunii decembrie 2017, în doar câteva ore, Magdalena Șerban a încercat să ucidă doi oameni. Din nefericire, cu unul i-a reușit. Magdalena Șerban a omorât-o pe tânăra Alina Ciucu, pe care a împins-o în fața trenului în stația Dristor.

Cu doar câteva ore înainte, Magdalena Șerban mai încercase să ucidă o tânără, în stația de metrou Costin Georgian, dar având o constituție sportivă, Alexandra Anne Mary Costache – o fostă handbalistă – a reușit să opună rezistență, și-a păstrat echilibrul și nu a căzut în fața metroului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *