Criza din Ucraina: Cancelarul german va merge la Moscova pentru discuții cu Putin

Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunţat miercuri seară că va merge „în curând” la Moscova pentru discuţii cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în încercarea de a dezamorsa criza din jurul Ucrainei, notează AFP.

„Voi merge în Statele Unite”, la 7 februarie, unde este programată o întâlnire cu preşedintele Joe Biden, „Iar în curând voi merge şi la Moscova pentru discuţii” cu privire la criza ruso-ucraineană, a declarat Olaf Scholz la postul public de televiziune ZDF.

El nu a dat o dată precisă, dar a asigurat că o „întâlnire a fost stabilită şi că va avea loc în curând”.

„Trebuie să existe o politică coordonată în ce priveşte UE şi NATO” pe această temă, a insistat liderul social-democrat.

„Situaţia este foarte gravă şi nu putem ignora faptul că un număr mare de soldaţi sunt desfăşuraţi la frontiera ucraineană, ceea ce face posibilă o astfel de intervenţie militară” a Rusiei împotriva Ucrainei, a mai adăugat Olaf Scholz.

Şeful guvernului german a respins criticile tot mai insistente la adresa Germaniei, acuzată că este prea conciliantă faţă de Kremlin, în special refuzând să livreze arme Ucrainei.

El a reiterat că Rusia va plăti „un preţ foarte mare” în cazul unei agresiuni. „Aliaţii noştri ştiu foarte bine ce aducem”, a spus Olaf Scholz. Germania este ţara „care a oferit cel mai important ajutor Ucrainei în ultimii ani cu aproape două miliarde de euro” sprijin economic, a ţinut să adauge cancelarul federal.

Olaf Scholz a mai afirmat că nu este influenţat de predecesorul său social-democrat la cancelarie, Gerhard Schroeder (1998-2005), astăzi unul dintre liderii controversatului gazoduct germano-rus Nord Stream 2 şi apărător înfocat al poziţiilor Kremlinului în criza ucraineană.

„Nu i-am cerut niciun sfat şi nici el nu mi-a dat vreunul”, a spus el.

Occidentalii au acuzat Moscova de la sfârşitul anului 2021 că a repoziţionat zeci de mii de soldaţi la frontierele Ucrainei în vederea unei potenţiale invazii.

Rusia dezminte orice veleitate în acest sens, afirmând că doreşte doar să îşi garanteze securitatea, mai scrie AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.