Cuc îi face și el plângere penală fostei șefe a Tarom, după ce aceasta a dat declarații la DNA

Mădălina Mezei, fosta șefă a TAROM, a fost audiată timp de patru ore de procurorii DNA, cu privire la acuzația că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a încercat să oprească aeronavele TAROM la sol, în ziua moțiunii de cenzură. Ca urmare a acestei lucru, după ce Mezei i-a făcut plângere lui, acum și Răzvan Cuc susține că îi va face plângere penală Mădălinei Mezei. Cuc susține că Mezei a urmărit ”inducerea în eroare a organelor judiciare”.

”Față de recentele declarații ale doamnei Madalina Mezei, înțeleg să fac următoarele precizări:
Îi solicit public doamnei Mezei să renunțe la a mai invoca fie Ministerul Transporturilor fie societatea Tarom în retorica domniei sale aservită unor interese de campanie. Îi pot înțelege doamnei Mezei devotamentul pentru linii politice diferite de cele ale mele, dar o somez să înceteze a mai târî structuri ale statului român în aceste declarații.
Cât despre presupusa mea ”bătaie de joc” în legătură cu „cariera și profesia Domniei sale”, îi reamintesc doamnei Mezei că i-am dat numeroase șanse să se afirme în calitate de director general al Tarom, însă rezultatele dezastruoase vorbesc de la sine. Nepotismul, interesele personale și lipsa totală de implicare managerială sunt chestiuni deja de notorietate publica in ceea ce o priveste.
De astăzi înainte, cetățeanul Răzvan Cuc va aborda această chestiune, prin raportare la instituțiile abilitate ale statului. După consultarea cu avocații mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spațiul public ale numitei Mezei Madalina, dar și pe baza celor afirmate de catre aceasta în fața organelor judiciare, analizez posibilitatea legala de a formula o plângere penală pentru infracțiunea de ”inducere în eroare a organelor judiciare” prev. de art. 268 Cod penal.
Pentru corecta informare a opiniei publice arat ca, în toată cariera mea profesională, niciodată nu am dispus ori cerut vreo măsură de natură a afecta siguranța ori interesele cetățenilor români”, a scris  Răzvan Cuc pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *