Cum a “dispărut” de pe internet o actriță celebră din China?
În China, o actriţă vedetă și multi-milionară a dispărut pur şi simplu de pe Internet. Cu tot cu filmele şi show-urile TV în care a jucat, iar conturile de pe reţelele sociale au fost şterse. A fost, parcă, un avertisment din partea puterii. După câteva săptămâni în care parcă n-ar fi existat, a apărut o fotografie cu ea, lipsită de stralucire, într-un magazin de telefoane mobile.
Imaginaţi-vă că unul dintre starurile de la Hollywood dispare de pe Internet peste noapte! Chiar aşa s-a întâmplat cu Jao Wei, una dintre cele mai de succes actriţe ale Chinei, star de televiziune şi cinema, dar şi antreprenor cu o considerabilă avere. Care deţine podgorii în Franţa şi a achiziţionat un pachet important de acţiuni la unul dintre cele mai mari studiouri de film chinezeşti.
Totul s-a schimbat într-o noapte din august, când Jao, dintr-odată şi inexplicabil, a dispărut de pe Internetul chinezesc. Filmele ei şi show-urile TV au fost eliminate de pe site-urile de streaming. Şi conturile de media socială au fost şterse.Observatorii atrag atenţia că eliminarea “digitală” a lui Jao Wei face parte dintr-un plan mult mai amplu, în curs de aplicare acum în China.