Cum a reușit un afacerist vasluian condamnat pentru fraudă cu fonduri europene să fenteze legea și să participe în continuare la licitatii publice, deși Justiția i-a interzis acest lucru

Bogdan Cioncu, patronul și administratorul firmei ElitConstruct din orașul Negrești, județul Vaslui, câștigă în continuare licitații publice, prin intermediul altei firme, aflată pe numele mamei sale.

Aceasta după ce, anul trecut, Justiția l-a condamnat pe afacerist și firma ElitConstruct pentru fraudă cu fonduri europene și le-a interzis ”dreptul de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de 3 ani”.


Foto: Bogdan Cioncu, patronul condamnat al firmei Eliconstruct; Sursa: dezvaluirea.ro

În august anul trecut, Curtea de Apel Iași l-a condmanat pe Bogdan Cioncu la 2 ani de închisoare cu suspendare și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani, a mai multor drepturi, printre care ”de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

Curtea de Apel Iași a condamnat și firma acestuia, Elitconstruct, la o amendă penală de 200.000 lei și ”interzicerea dreptului de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.”

Bogdan Cioncu a fost condamnat și la muncă în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Negrești din județul Vaslui.

Atât el, cât și firma condamnată trebuie să achite un prejudiciu către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în valoare de aproape 700.000 de lei.

Despre ce a fost vorba în dosar

Acuzațiile au avut legatură cu un contract încheiat de firma ElitConstruct cu primaria Huși din Vaslui pentru amenajarea unui parc, investitia fiind finanțată cu fonduri europene.

Valoarea totală a contractului a fost de aproape 700.000 de euro. Cioncu și firma sa au fost găsiți vinovați că au folosit materiale la prețuri supraevaluate pentru a realiza proiectul.

<<În cursul anului 2011, în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, intitulat „Creare parc nou în municipiul Huși”, inculpatul Cioncu Bogdan, în calitate de administrator al SC ElitConstruct SRL Negrești, a depus la Primaria Huși, beneficiara lucrarilor, mai multe înscrisuri inexacte (facturi, situatii de lucrari, etc.), care atestau costuri supraevaluate ale unor materiale cu suma totala de 553.548 lei>>, au arătat procurorii.

Ce a făcut patronul pentru a fenta legea.

A solicitat și, pe 10 martie 2021, Tribunalul Valsui a admis divizarea societații Eliconstruct și transferarea activelor în favoarea firmei Katar Conneg SRL, tot din orașul Negrești, județul Vaslui, aflată pe numele mamei sale, Maria Cioncu.

Societatea beneficiară S.C. Katar Conneg – S.R.L. va prelua, începând cu data la care va deveni efectivă divizarea, conform proiectului de divizare parţială din data de 23.12.2020:

– activele şi pasivele societăţii divizate Elitconstruct – S.R.L. indicate în situaţia patrimonială de divizare (…)

– mijloacele fixe indicate în Anexa (…) la Proiectul de Divizare.

– principalele contracte cu valori mai mari de 10.000 lei descrise în Anexele nr. (…) la Proiectul de Divizare”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui.

Deja curg contractele către firma mamei afaceristului condamnat

Pe 20 aprilie 2021, firma Katar Conneg a Mariei Cioncu a semnat un contract de peste 1 milion de euro cu ANL pentru contrucția unor locuințe pentru tineri în orașul Negrești.

Pe 12 februarie, firma mamei afaceristului și-a adjudecat și un contract de aproape 2,5 milioane de euro pentru construcția centrului multifuncțional Cicoarei din Iași. Contractul a fost semnat cu Primăria Iași condusă de liberalul Mihai Chirica, fost pesedist.

Patronul firmei ElitConstruct SRL din Negresti a construit și blocurile de locuinte sociale ale Primariei Iasi și noul sediu al Camerei Notarilor Iași.

Potrivit SEAP, firma lui Cioncu, ElitConstruct, a construit și sediul Poliției de forntieră din Tomești, județul Iași, pentru suma de peste 1,7 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *