Cum încearcă președintele Chinei să „facă mai atractiv” proiectul Noului drum al mătăsii

Președintele Chinei, Xi Jingping, a declarat că proiectul de investiții în infrastructură peste hotare, cunoscut și ca „Noul drum al mătăsii”, are ca scop extinderea cooperării internaționale. Vorbind la Beijing, la deschiderea unui summit internațional de două zile, dedicat proiectului chinezesc, Xi a mai anunțat că guvernul său va renunța să mai subvenționeze firmele chineze participante în acest proiect. Subvențiile care măresc artificial competitivitatea firmelor chineze pe piața internațională au fost dur criticate de Uniunea Europeană și Statele Unite.

Acorduri în valoare totală de peste 64 de miliarde de dolari au fost semnate la Summitul Noilor Drumuri ale Mătăsii organizat săptămâna aceasta la Beijing, a anunţat preşedintele chinez Xi Jinping, relatează Reuters.

Principiile pieţei urmează să fie aplicate tuturor proiectelor de cooperare desfăşurate în cadrul uriaşei iniţiative vizând multiplicarea schimburilor comerciale între Asia şi Europa, a precizat în discursul cu care a încheiat summitul şeful statului chinez.

Xi şi-a reafirmat totodată angajamentul în favoarea unei dezvoltări ecologice durabile.

Obiectivul proiectului este să ţeasă o uriaşă reţea de drumuri, linii de căi ferate şi porturi în 65 de ţări, în valoare totală de peste 1.000 de miliarde dolari.

În discursul din deschiderea summitului, preşedintele chinez a anunţat că protecţia mediului se va afla în centrul iniţiativei, ”pentru a proteja casa comună în care trăim”.

”Implementarea unor infrastructuri de înaltă calitate, durabile, economice, capabile să răspundă tuturor riscurilor şi tuturor problemelor va ajută ţările să-şi folosească deplin resursele”, a insistat el.

La primul summit, în 2017, Xi Jinping a declarat că băncile chineze urmează să împrumute 380 de miliarde de yuani (56,4 miliarde de dolari) în vederea susţinerii cooperării în cadrul programului Noilor Drumuri ale Mătăsii.

„Noul drum al mătăsii” ar urma să coste în jur de un trilion de dolari, iar unii critici occidentali spun că inițiativa ar fi pe termen lung păguboasă pentru țările partenere, care vor acumula mari datorii la bugetele de stat, permițând în același timp sporirea influenței Chinei în Europa. În ajun, ministrul chinez de finanțe Liu Kun a căutat să estompeze criticile, spunând că țara sa va înființa un cadru de „prevenire și rezolvare a riscurilor îndatorării”.

La summit participă președintele rus Vladimir Putin, premierul pakistanez Imran Khan, premierii Italiei și Ungariei. Germania și Franța sunt reprezentante la nivel de miniștrii, iar Statele Unite sunt absente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *