Cum încearcă Trump să-l readucă pe Putin la masa bogaților

Preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat luni la telefon propunerea liderului american de a lărgi formatul G7, a anunţat un comunicat al Kremlinului. Dar, premierul Canadei, Justin Trudeau, a exclus acest lucru, iar Marea Britanie a ameninșat chiar că își va folosi dreptul de veto.

Într-o conversaţie telefonică care a avut loc la „iniţiativa părţii americane”, se arată în comunicat, preşedintele Trump l-a informat pe Vladimir Putin despre proiectul său de a invita Rusia şi alte ţări la următoarea reuniune a G7, amânată ca urmare a pandemiei noului coronavirus.

A fost o conversaţie „constructivă şi substanţială”, conform sursei citate.

Preşedintele Donald Trump a anunţat sâmbătă că va anula până la o dată care nu a fost precizată summitul prevăzut să se desfăşoare în iunie în SUA şi a invitat Rusia şi alte ţări să se alăture reuniunii. Liderul de la Casa Albă a calificat drept „depăşit” formatul G7 (Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA).

Reacţionând luni la acest anunţ, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că Rusia nu cunoaşte „detaliile acestei propuneri şi nici chiar dacă este vorba de o propunere oficială”.

Preşedintele Trump a declarat de mai multe ori că este favorabil reintegrării Rusiei în formatul iniţial.

Cei doi lideri „au subliniat, de asemenea, importanţa relansării unui dialog ruso-american în domeniul stabilităţii strategice şi a măsurilor de consolidare a încrederii în domeniul militar”, conform comunicatului Kremlinului.

La rândul său, preşedintele Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump pentru lansarea sâmbătă cu succes a capsulei SpaceX. Cei doi preşedinţi au „confirmat intenţia comună de a consolida cooperarea reciproc avantajoasă în sectorul spaţial”.

Preşedintele Putin a mulţumit omologului american pentru ventilatoarele trimise în sprijinul pacienţilor ruşi care suferă de noul coronavirus.

Premierul canadian se opune

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a exclus, luni, orice participare a Rusiei la viitoarea reuniune a G7, aşa cum şi-a exprimat dorinţa preşedintele american Donald Trump în momentul anunţării amânării sine die a summitului de anul acesta găzduit de SUA, informează AFP.

„Rusia a fost exclusă din G7 după invazia Crimeii în urmă cu câţiva ani şi a continuat să nu respecte şi să ignore standardele şi regulile internaţionale şi de aceea Rusia rămâne în afara G7 şi asta nu se va schimba ”, a declarat Trudeau în conferinţa de presă zilnică de la Ottawa.

Trudeau a fost solicitat sâmbătă de un reporter să comenteze propunerea de sâmbătă a preşedintelui SUA de a invita mai multe ţări să se alăture summitului, printre care şi Rusia.

„Vom continua să colaborăm cu americanii la detaliile reuniunii lor G7”, a afirmat Trudeau.

„Nu am sentimentul că G7 reprezintă corect ceea ce se întâmplă în lume. Este un grup de ţări foarte depăşit”, a declarat Trump la bordul Air Force One sâmbătă, adăugând că ar dori să invite Rusia, Coreea de Sud, Australia şi India la lucrările unui summit G7 extins, în toamnă.

Marea Britanie își va folosi dreptul de veto

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a anunțat că​ Regatul Unit nu va susține reprimirea Rusiei la discuțiile G7 dacă Moscova „nu își va înceta activitățile agresive și destabilizatoare”, relatează Politico.

Purtătorul de cuvânt al premierului Johnson a afirmat că, deși este dreptul țării gază să decidă ce țări vor fi invitate ca oaspeți, Regatul Unit nu va sprijini ca Rusia să fie „readmisă ca membru al grupului”.

Admiterea unei țări în clubul G7 are nevoie de susținerea unanimă a tuturor statelor membre iar Rusia a fost expulzată din grup – anterior G8 – după anexarea Crimeei în 2014.

Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a subliniat că Marea Britanie nu va susține readmiterea Rusiei în rândurile G7 „dacă nu își va înceta activitățile agresive și destabilizatoare care amenință siguranța cetățenilor britanici și siguranța colectivă a aliaților noștri”.

„Încă nu am văzut dovezi privind schimbarea comportamentului”, a adăugat acesta.

Poziția Regatului Unit nu exclude însă invitarea președintelui rus Vladimir Putin la summit ca oaspete.

Deși nu este neobișnuit ca țările gazdă să ceară reprezentanților unor state care nu sunt membre să participe la summituri, invitarea președintelui rus ar fi extrem de controversată.

Regatul Unit în special a adoptat o poziție fermă în privința Moscovei după ce a învinuit regimul de la Kremlin de tentativa de asasinare pe teritoriul britanic a fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale în 2018.

Orice tentativă a președintelui Donald Trump de a readmite Rusia la întâlnirea G7 va fi respinsă cu dreptul de veto al Regatului Unit, a declarat luni purtătorul de cuvânt oficial al lui Boris Johnson.

Rusia a fost eliminată din G8 în 2014, după anexarea Crimeii, act care nu a fost recunoscut de comunitatea internaţională.

Preşedintele Trump nu a exclus posibilitatea ca summitul să aibă loc în septembrie, înainte sau după reuniunea Adunării Generale a ONU sau chiar „poate (…) după alegerile prezidenţiale din noiembrie”, la care actualul lider de la Casa Albă speră să obţină un al doilea mandat.

Liderii G7 trebuiau, iniţial, să se întâlnească la sfârşitul lunii iunie, dar cancelarul german Angela Merkel a fost primul lider care a respins această invitaţie ca urmare a pandemiei noului coronavirus.

Preşedinţia americană a G7 nu poate modifica formatul viitorului summit, a subliniat marţi şeful diplomaţiei europene după anunţul lui Donald Trump, care doreşte să invite şi alte ţări, printre care şi Rusia, relatează AFP.

Preşedintele american a anunţat sâmbătă amânarea summitului G7 prevăzut pentru luna iunie în SUA, din cauza pandemiei de COVID-19, şi a spus că formatul său actual este „depăşit”.

Susţinător al unei reintegrări a Moscovei, Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a invita alte ţări, printre care şi Rusia, să participe la summit, a cărui dată nu a fost încă stabilită.

UE: Trump nu poate schimba formatul

„Preşedinţia G7 are prerogative. SUA pot lansa invitaţii punctuale, care să reflecte priorităţi, dar schimbarea formatului nu este o prerogativă a preşedinţiei”, a declarat spaniolul Josep Borrell în cadrul unei conferinţe de presă de la Bruxelles.

„Schimbarea formatului, care a trecut de la G8 la G7, este rezultatul unei alegeri a Rusiei”, a reamintit Josep Borrell.

„Declaraţia de la Haga din 2014 explică circumstanţele schimbării de format şi precizează condiţiile pentru o revenire la fostul format al G8”, a subliniat el.

„Ne suspendăm participarea noastră la G8 până când Rusia îşi va schimba poziţia şi contextul se pretează la o nouă dezbatere constructivă în cadrul G8”, au anunţat atunci liderii G7. „Nu este cazul în prezent”, a estimat Josep Borrell.

Ţările membre ale G7 – Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA – se reunesc anual la nivel înalt pentru a discuta o serie de subiecte cu caracter global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *