Curemur în Afganistan: Cel putin 920 de morți și 600 de răniți

Bilanţul puternicului cutremur care a lovit sud-estul Afganistanului în noaptea de marţi spre miercuri a ajuns la cel puţin 920 de morţi, a anunţat guvernul acestei ţări, potrivit AFP.

„Până în prezent, potrivit informaţiilor de care dispunem, cel puţin 920 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 600 sunt rănite”, a declarat într-o conferinţă de presă Mawlawi Sharafuddin Muslim, ministru adjunct pentru gestionarea dezastrelor naturale.

„Acestea sunt informaţii iniţiale şi este posibil (ca această cifră) să continue să crească”, a precizat acesta în faţa jurnaliştilor la Kabul.

Cu toate acestea, într-un mesaj de condoleanţe din partea liderului suprem al talibanilor difuzat anterior se indica că doar până la 300 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 500 au fost rănite în această tragedie, informează DPA.

Seismul cu magnitudinea 6,1 s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, din sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).

Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.

Regiunile din nord-vestul Pakistanului se învecinează cu zona din estul Afganistanului unde s-a produs cutremurul. Seismul a fost resimţit în mai multe oraşe din Pakistan, inclusiv în capitala Islamabad şi în oraşul estic Lahore, însă în această ţară nu au fost raportate imediat pagube materiale sau decese.

Cutremurele sunt frecvente în această regiune şi provoacă deseori daune semnificative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *