Dacă tot nu mai face nicio anchetă, DNA a început după doi ani de şpăgi cercetările pe numele unui poliţist judiciarist din propria ogradă!

Un poliţist judiciar din cadrul DNA, în prezent comisar șef în cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a fost prins că a luat mită! Marius Moise, în calitate de ofițer de poliție judiciară din cadrul DNA, i-ar fi pretins unui funcționar din administrația publică locală, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, foloase necuvenite pentru altul, constând în obținerea a două contracte pentru firma omului de afaceri, coinculpat în cauză. În schimb, ofițerul de poliție judiciară ar fi promis funcționarului acces la informații nedestinate publicității, respectiv date cu privire la activitățile de urmărire penală derulate într-un dosar al DNA. În perioada 2018 – 2020, Moise a utilizat un autoturism de lux înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acționat.

Măsura controlului judiciar, dispusă de procurori la data de 1 octombrie 2020, a fost confirmată de instanța competentă la data de 13 octombrie 2020, prin respingerea plângerii depuse de inculpat față de măsura menționată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații între care să nu părăsească țara, să nu se aproprie și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță, să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta – ofițer de poliție.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *