Daea, delir mistico-științific: ‘Pesta mă deșteaptă, grija mă adoarme’

În plină epidemie de pestă porcină africană, ministrul Agriculturii, Petre Daea, face filosofie ieftină și o dă pe ceel sfinte. Ca un înțelept adevărat, Daea zice că e vina științei că nu a avansat și nu a găsit soluția pestei, informază b1.ro.
„Medicul veterinar este stăpânul bolii, el trebuie să fie stăpânul condițiilor de eradicare a bolilor respective, este ”Dumnezeul bolii”, el trebuie ascultat”, a spus ministrul Agriculturii. Ministrul Agriculturii și-a încheiat delirul mistic în stilul său caracteristic, susținând că pesta porcină îl deșteaptă iar grija ei îl…adoarme.
Acesta a precizat că porcii care urmează să fie omorâţi în zonele de focar vor fi mai întâi crotaliaţi şi apoi ucişi.
El a spus că deşi situaţia este dramatică, oamenii vor mai putea să crească porci în gospodării, însă trebuie să aştepte.
Daea susține că întreaga responsabilitate pentru epidemia de pestă porcină africană îi apaține lui Geronimp Brănescu, șeful ANSVSA și, în opinia sa, tot acestuia îi aparține vina pentru calitatea îndoielnică a dezinfectanților utilizați. Peste porcină africană a fost confirmată în douăsprezece judeţe, fiind depistate peste 800 de focare.