Dăncilă, despre dorința lui Codrin Ștefănescu de a fi secretar general al PSD: “Este opinia lui”

La întâlnirea de la Neptun a PSD-iștilor este posibil să se discute inclusiv despre prezidențiabilul social-democraților însă, potrivit declarației premierului Dăncilă, încă nu au început sondajele în vederea desemnării.

„Dacă Eugen Teodorovici vrea să candideze la prezidențiale, nimeni nu îi îngrădește dreptul. Nu le-am început sondajele pentru că vrem să vedem candidații. Nu am început sondajele, vrem să vedem cine vrea să candideze. Până acum știm doar de domnul Șerban Nicolae și domnul Pleșoianu.”, a declarat premierul.

Referitor la faptul că și  Codrin Ştefănescu și-a exprimat dorința de avrea să candideze la funcţia de secretar general, Dăncilă a replicat: „Este opinia lui. Vom discuta la întâlnirea pe care o avem despre profilul pe care trebuie să îl aibă viitoarea conducere, pentru că este important să ne pliem şi pe ceea ce vor oamenii”.

Premierul a mai declarat că toţi cei care vor să candideze trebuie să beneficieze de această oportunitate, iar dacă majoritatea va decide că trebuie introduse în statutul partidului criterii de integritate, atunci aşa se va întâmpla.

Referitor la remanierea guvernamentală, Dăncilă a explicat: „Nu am discutat despre remaniere în Comitetul Executiv Naţional. După ce o să abordăm acest subiect, o să vă comunic. Pentru noi, acum avem congres, avem alte discuţii, nu am vorbit de remaniere, deci nu pot să spun dacă un ministru sau altul va fi remaniat. Atunci când iei o decizie, trebuie să calculezi foarte bine, să pui în balanţă ce este mai bine pentru guvernare. Nu facem o schimbare de dragul de a o face. Cred că trebuie să ai argumente solide. În momentul în care vom discuta acest subiect, ne vom gândi şi la remaniere, poate ne vom gândi la restructurare, sau poate nu vom face.”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *