Dăncilă, invitată să dea explicații în Parlamentul European pentru violențele din 10 august
Parlamentul European urmează să o invite pe Viorica Dăncilă în plen, în luna octombrie, pentru a da explicaţii cu privire la violenţele din 10 august, au precizat surse politice pentru Adevarul.ro.
Conferința Președinților Parlamentului European, formată din președinții grupurilor politice din PE, a decis în unanimitate să convoace o dezbatere plenară despre violențele de la protestul din România din 10 august. Propunerea a fost făcută de către Verzii Europeni, precizeaza stiripesurse.ro.
La astfel de dezbateri este invitat premierul țării în cauză. Dezbaterea urmează să aibă loc în sesiunea plenară de la Strasbourg din 1-4 octombrie.