Dăncilă: PSD nu merge la consultările de la Cotroceni cu președintele Iohannis

Președintele Iohannis a anunțat, joi, după trecerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, că vineri vor avea loc, la Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea formării unui nou Guvern.
Conform programului, PSD ar trebuie să se prezinte ultimul, de la ora 14.30, însă Dăncilă a declarat, joi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, că PSD nu va merge la consultări. Ea a precizat că dacă vreun coleg din PSD va merge, o va face fără mandat de la partid.
”De ce să mă duc la Cotroceni? Partidul meu a fost invitat ultimul. Vom vedea. Nu se duce partidul. Ca să mă duc la Cotroceni trebuia să avem un CEx. Eu sper ca nimeni din PSD să nu se ducă, să nu treacă peste această decizie. Nu avem mandat să ne ducem. Pentru ce să ne ducem la Cotroceni? Nu m-am consultat cu colegii, trebuie să avem un CEx, pe care îl avem mâine la ora 18:00. Nu putem să ne ducem fără un mandat al CEx.
Dacă vrem să dăm dovadă de verticalitate și că suntem puternici, mergem înainte, altfel, dacă vrem să luăm poziția ghiocelului, facem altceva. Asta, dacă nu există alți trădători. Dacă organizează un puci, să rămână cu puciul, pentru că trebuie să organizeze un puci”, a declarat Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *