Dăncilă se teme de mânia sindicatelor și promite ca joi, în ședința de Guvern, să găsească soluție pentru salariații care nu și-au luat lefurile

Premierul Dăncilă se teme de protestele pe care care le-ar putea declanșa sindicate, așa că a declarat, miercuri, că, joi, în şedinţa de guvern, va găsi o soluție pentru ca angajații din ministerele care au fost păstorite de ALDE să-și poată primi lefurile.

„Mâine voi avea şedinţă de guvern şi voi încerca să găsesc o soluţie astfel încât oamenii să îşi primească salariile. Oamenii nu trebuie să fie victime ale deciziilor politice. Aşa cum am găsit o soluţie ca să îşi primească pensiile, şi mâine voi căuta o soluţie ca oamenii să îşi primească salariile. Dincolo de lupta aceasta politică, dincolo de orgoliul unora, sunt oameni care trăiesc de la salariu la salariu şi nu trebuie să ne jucăm cu astfel de lucruri, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate”, a afirmat Dăncilă.

Singura soluție ar fi ca Guvernul să adopte, joi, în ședință, p ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului administrativ, potrivit căreia secretarii generali din ministere au drept de semnătură ca ordonatori de credite, adică pot semna state de plată şi facturi.

După ce ALDE a ieşit de la guvernare, Graţiela Leocadia Gavrilescu – viceprim-ministru, ministrul Mediului, Anton Anton – ministrul Energiei şi Viorel Ilie – ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul au părăsit Guvernul și, din pricina  faptului că posturile lor sunt vacante, circa 10.000 de angajaţi din ministerele care au aparţinut ALDE nu şi-au primit salariile pentru că nu a avut cine să semneze ordinele de plată, potrivit declarației, de marți,a lui Vasile Marica, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *