Dăncilă se va întâlni cu Timmermans să-i explice că nu a știut de OUG pe legile Justiției

Premierul Dăncilă a declarat, marţi, că nu ştia despre ordonanţa de urgenţă pe legile Justiţiei, precizând că era pe lista suplimentară a Guvernului. În acest context ea a spus că se va întâlni, la Madrid, cu prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans și îi va explica motivele adoptării actului normativ.

„Eu astăzi nu ştiam dacă această ordonanţă de urgenţă apare pe lista suplimentară sau nu pentru că nu ştiam dacă poate să ia toate avizele. Voi avea o discuţie cu domnul prim-vicepreşedinte Frans Timmermans la Madrid despre această ordonanţă de urgenţă şi îi voi explica motivele şi ce presupune această ordonanţă de urgenţă”, a spus Dăncilă, marţi, la finalul şedinţei CEx al PSD, relatează mediafax.ro.

Declaraţia şefului Executivului vine după ce prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, marţi, la Bruxelles, că nu a ştiut că va fi adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei, de către guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Una dintre prevederile OUG arată că şeful Secţiei de anchetă poate dispune asupra tuturor soluţiilor cu magistraţi.

Documentul mai prevede modificări privind concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, dar şi la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară sau 317/2004 privind CSM.

De asemenea, potrivit OUG, Şeful Secţiei de anchetare a magistraţilor poate dispune în cazul soluţiilor cauzelor.

O altă modificare vizează delegările în funcţiile de conducere ale parchetelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *