Dăncilă și-a pus cocarda tricoloră în piept și s-a dus la Țebea, să o vadă electoratul

Premierul Dăncilă a participat, duminică, 8 august, la Sărbătoarea națională de la Țebea, în Panteonul moților de la Baia de Criș, județul Hunedoara, ce marchează 147 de ani de la moartea lui Avram Iancu, conducătorul moţilor în anii revoluţionari 1848-1849. Ca de obicei, Dăncilă a fost însoțită de miniștrii ei preferați: Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, Sorina Pintea, Răzvan Cuc, Ștefan-Radu Oprea și Natalia Intotero.

Manifestările au început în cursul dimineţii cu o slujbă de pomenire oficiată în biserica şi apoi în cimitirul din Ţebea, urmată de o evocare istorică și de un spectacol folcloric.

Evenimentul este organizat de Prefectura Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara şi Primăria Baia de Criş.

Vechi de circa 400 de ani, cu circumferinţa de 9 metri, Gorunul lui Horea se află în locul numit „Panteonul Moţilor” din satul Ţebea. Sub acest copac, în anul 1784 Horea i-a chemat la luptă pe moţii adunaţi, îndemnându-i la răscoală.

Aproximativ 5.000 de oameni sunt prezenţi duminică la Serbările Naţionale de la Ţebea, așa că Dăncilă și-a pus cocarda tricoloră în piept și a profitat de ocazie pentru a da ochii cu electoratul.

Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională.

A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.

Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş şi trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

Sursa foto: mediafax.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *