Daniel Buda (PNL): Cer public demisia lui Liviu Dragnea şi a lui Călin Popescu Tăriceanu
Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că cere public demisia preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ca urmare a scrisorii pe care au trimis-o miercuri Comisiei Europene, ca răspuns la scrisoarea CE privind îngrijorarea legată de modificările la legile Justiţiei.
„Cer public demisia lui Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi a lui Călin Popescu Anton Tăriceanu, din fruntea Senatului, ca urmare a scrisorii expediate ieri către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi către prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, deoarece un astfel de comportament din partea celor doi dovedeşte o iresponsabilitate crasă şi acest lucru nu face altceva decât să pună în pericol interesele României la nivelul UE, riscând ca într-un interval de timp nu foarte mare, România s-o ia pe calea Poloniei, în condiţiile în care, aşa cum se poate şti, avem de-a face cu un asalt asupra legilor justiţiei”, a spus Daniel Buda, în conferinţa de presă susţinută alături de parlamentarii PNL Adrian Oros şi Sorin Moldovan.
Daniel Buda a mai spus că, în data de 7 februarie, în Parlamentul European va avea loc o dezbatere pe tema modificărilor la legile justiţiei din România, cerută de Grupul Verzilor, dezbatere despre care spune că este, de asemenea, un avertisment serios la adresa ţării noastre.
Comisia Europeană a transmis miercuri că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi cere Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din Justiţie.