Darius Vâlcov Spulberă Visul Lui Teodorovici De A Reduce Deficitul Prin Plata Datoriilor

Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, fostul ministru de finanţe, îi spulberă visul actualului ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, de a reduce deficitul prin plata datoriilor la buget, anunţând că amnistia va viza oameni de afaceri şi persoane fizice, iar suma anunţată la Antena 3 este de 98 de miliarde de lei.

Vâlcov a mai precizat că “astfel de lucruri se fac, nu se discută”, probabil nici cu actualul ministru de Finanţe.

Ministrul Finanţelor anunţa, în luna iunie, că datoriile către stat acumulate în ultimii cinci ani de către contribuabilii persoane fizice au ajuns la 14-15 miliarde de lei, iar din toamnă vor veni notificările de plată.

“Am vorbit de acest lucru la început acestui an când am făcut declaraţia unică şi la acea dată vorbeam de restanţe, de faptul că ANAF nu a trimis în ultimii cinci ani de zile decizii de impunere către anumite categorii de persoane, de contribuabili. Şi atunci e normal ca fiecare să ştie într-un final ce are de dat către stat şi undeva prin toamnă să avem o centralizare a acestor informaţii fiscale pentru care fiecare contribuabil să aibă această imagine. După care e normal, ca şi stat, pentru că ai avut o parte de vină ne-notificând contribuabilul, dar şi contribuabilul trebuia să ştie foarte bine legea şi să plătească faţă de stat, deci undeva la mijloc, să putem propune un mecanism care să încurajeze plata acestor sume în marea lor parte în acest an”, declara în iunie Eugen Teodorovici.

Chiar şi o încasare parţială a acestor datorii ar fi redresat pe termen scurt bugetul, care de la an la an prezintă un grad de colectare tot mai scăzut, iar alţi bani nu se întrezăresc.

Surse oficiale au declarat pentru Hotnews că amnistia s-ar putea aplica s-ar putea aplica atât persoanelor fizice, cât şi juridice, cu datorii la data de 31 decembrie 2017.

În timp ce se discută despre amnistie fiscală, deficitul balanţei comerciale a crescut cu 12,3% în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2017, la peste 5 miliarde euro, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

În plus, potrivit cifrelor oficiale de la începutul lui 2018, de la bugetul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) lipsesc nu mai puţin de 18,4 miliarde de lei (circa 4 miliarde de euro), reprezentând sumele neachitate la termen de cei mai mari 500 de datornici din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *