David Popovici a doborât un record mondial

Sportivul David Popovici a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de 100 m liber, la Campionatul European de nataţie pentru seniori, la Roma. El a stabilit noul record mondial al probei.

Popovici a încheiat proba cu timpul 46.86, cel mai bun reuşit vreodată de un înotător din lume. Este un record mondial, record european, record mondial de juniori, record european de juniori şi record al competiţiei.

Precedentul record mondial, de 46.91, îi aparţinea brazilianului Cesar Cielo.

Pe locul doi s-a clasat Kristof Milak (Ungaria), cu timpul 47.47, iar pe trei a terminat italianul Alessandro Miressi, cu timpul 47.63.

Interesant este că Cesar Cielor Filho a obținut precedentul record mondial tot la Roma, însă în 2009, când erau permise acele costume speciale care acopereau aproape tot corpul și care îmbunătățeau semnificativ performanțele sportivilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.