De astăzi, masca de protecție, obligatorie în 16 județe. CNSU va  stabili și zonele în care terasele se închid mai devreme

Masca de protecţie devine obligatorie, începând de sâmbătă, în spaţii deschise, în 16 judeţe, potrivit  deciziilor  Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea limitării răspândirii coronavirusului. Măsura se aplică în zone considerate aglomerate – cum ar fi pieţe, târguri, staţiile mijloacelor de transport în comun sau peroanele CFR. În unele judeţe, masca devine obligatorie seara, în zonele de promenadă. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va decide şi zonele din ţară unde localurile se vor închide la ora 23.00, o astfel de decizie fiind adoptată deja în judeţele Satu Mare şi Vrancea.

Argeș a fost  primul județ unde s-a  decis  obligativitatea purtării măștii de protecție și în spații deschise.

“Începând cu data de 30 iulie 2020 se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Argeş începând cu vârsta de peste 5 ani, în spaţii închise şi deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeaşi adresă”, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Prefectul judeţului, Emanuel Soare, a făcut apel la populaţie să respecte această măsură.

”Ştiu că purtarea măştii în spaţii deschise poate părea dificilă, greu de pus în practică, dar aş vrea să începem să conştientiză că judeţul Argeş trece printr-o situaţue dificilă. Virusul este prezent în comunitatea noastră, este ameninţător şi trebuie să luăm măsuri mult mai serioase. Sperăm ca această perioadă cu măsuri restrictive să fie scurtă, de două săptămâni. Fac apel la solidaritate”, a transmis Emanuel Soare.

În judeţul Buzău, purtarea măştii în spaţii deschise a devenit obligatorie de joi. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a decis instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în spaţiile deschise aglomerate.

În majoritatea judeţelor, însă, purtarea măştii în spaţii deschide devine obligatorie de sâmbătă.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a stabilit că masca de protecţie devine obligatorie, de la 1 august, în zonele intens circulate din judeţ – cum ar fi pieţe, târguri, staţiile mijloacelor de transport în comun, peroanele CFR, până la încetarea stării de alertă. Tot în Arad, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor stabili zonele intens circulate, care vor fi marcate ca atare.

Prefectura Botoşani a anunţat că masca de protecţie devine obligatorie în  pieţele agroalimentare, târgurile, oboarele şi zonele de aştepare. De asemenea, în mai multe zone pietonale, masca va fi obligatorie între orele 18.00 – 22.00.

În judeţul Gorj, purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în pieţe, staţiile mijloacelor de transport în comun şi zonele de promendadă. De asemenea, au fost suspendate toate târgurile şi bâlciurile.

Masca de protecţie va deveni obligatorie și  în judeţul Iaşi, începând de sâmbătă, în toate spaţiile publice deschise, au anunţat reprezentanţii Prefecturii ieşene.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a stabilit, joi, locurile publice şi intervalele orare în care purtarea măştii de protecţie este obligatorie, începând cu 1 august 2020, chiar dacă e vorba de spaţii deschise. Astfel, masca  va fi  fi obligatorie, în intervalul orar 16-23,  pe faleza inferioară sau pe faleza superioară, sunt în parcuri, pe strada Brăilei şi în celelalte locuri de promenadă ale oraşului.

De la 1 august, turiştii de pe litoral şi constănţenii trebuie să poarte mască în locurile aglomerate din staţiuni, în intervalul 18.00 – 24.00, potrivit unei decizii a CJSU Constanţa. Masca va fi purtată şi în spaţii deschise, unde se formează aglomerări, cum sunt pieţe, târguri, staţii de autobuz, peroanele gărilor şi curţile bisericilor.

Autorităţile din Prahova au decis ca masca de protecţie să fie purtată, în mod obligatoriu, în spaţii publice exterioare. Decizia este valabilă pentru toţi care locuiesc sau tranzitează judeţul, cu excepţia copiilor cu vârste sub cinci ani şi se aplică în două intervale orare, respectiv 07.00-11.00 şi 15.00-23.00.

Măsuri similare au fost luate şi de autorităţile din Giurgiu, Călăraşi, Braşov, Vâlcea şi Dâmboviţa.

Autorităţile din Satu Mare şi Vrancea au decis, în plus faţă de obligativitatea purtătii măştii în zone aglomerate, şi închiderea teraselor, cluburilor, localurilor şi a sălilor de jocuri de noroc la ora 23.00.

În Vrancea, până la închiderea localurilor, accesul clienţilor va fi permis doar în limita numărului de scaune, iar activităţile care presupun interacţiunea, cum ar fi dansul, vor fi interzise.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că zonele din ţară – altele decât cele anunţate deja de autorităţile locale – unde localurile vor fi închise la ora 23.00 vor fi stabilite prin decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

”Decizia asta se ia la nivelul CNSU. Ştiu că sunt unele judeţe care au dat astfel de decizii, dar în final asta este la CNSU. Sunt discuţii, inclusiv pentru limitarea programului la anumite activităţi – terase cluburi, baruri, locuri unde se poate dansa. Nu se referă doar la litoral, ci la mai multe zone”, a declarat Raed Arafat, vineri seară, la Digi 24.

Şedinţa CNSU ar urma să aibă loc, online, sâmbătă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *