De teamă să nu supere BOR, Guvernul se face că nu vede că regulile au fost încălcate grosolan la înmormântarea lui Pimen

Câteva sute de credincioşi au participat vineri, potrivit Hotnews, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, la slujba înmormântării ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Teofan, ÎPS Teodosie şi PS Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi.

Slujba specială pentru ÎPS Pimen are loc în contextul în care zeci de români nu îşi pot conduce pe ultimul drum rudele decedate de coronavirus, decât cu anumite restricţii.

Deși întrebați în mod repetat pe subiect, Grupul de Comunicare Strategică a refuzat să spună dacă au acordat o derogare de la lege în acest caz. Pe imaginile televiziunilor se pot vedea oameni care sărută sicriul ÎPS Pimen și nu respectă regulile de distanșare fizică.

Slujba înmormântării a fost precedată de slujirea Sfintei Liturghii, la care au participat deopotrivă autorităţi judeţene şi locale, preoţi, călugări, credincioşi, dar şi Prinţul Nicolae al României împreună cu soţia sa.

Toţi participanţii la ceremonialul de înmormântare au purtat măşti de protecţie şi au păstrat distanţa regulamentară aşa cum le-a şi solicitat, de altfel, mitropolitul Teofan.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţă miercuri, în jurul orei 0,50, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la Bucureşti cu un elicopter SMURD pe data de 20 aprilie. În urma complicaţiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani fusese intubat, potrivit Agerpres.

Deşi iniţial s-a anunţat că BOR va lua măsuri stricte de siguranţă, zeci de credincioşi s-au adunat la slujba de depunere a sicriului.

Mai mult, deşi în biserică nu pot intra mai mult de cinci persoane, numărul acestora a fost mult mai mare, potrivit imaginilor apărute în spațiul public.

Întrebare din partea Europa FM: ”Buna ziua, punem si aici intrebarea referitoare la inmormantarea IPS Pimen, in conditiile in care exista reguli stricte de inmormantare a decedatilor COVID-19. Prefectura ne transmite ca pentru acest caz „exista acord INSP si DSU, cu respectarea regulilor de distantare si a dispozitiile legale incidente”. Confirmati ca autoritatile au dat o derogare in acest caz? ”

Răspunsul nu a mai venit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *