Deciza lui Trump de a retrage trupele din Siria provoacă demisii în lanţ: Reprezentantul SUA în coaliţia anti-ISIS se alătură șefului Pentagonul

Brett McGurk, reprezentantul SUA în coaliţia globală care luptă împotriva ISIS a demisionat în semn de protest faţă de decizia preşedintelui Donald Trump de a retrage trupele americane din Siria, alăturându-se secretarului Apărării, Jim Mattis, relatează BBC.

Cu numai 11 zile în urmă, McGurk a spus că ar fi „imprudent” să considere că IS este învins şi, prin urmare, nu ar fi înţelept ca forţele americane să revină acasă. El a decis să îşi devanseze intenţia de a părăsi funcţia la mijlocul lunii februarie.

McGurk, numit în funcţia de preşedintele Barack Obama în 2015 şi reţinut de Trump, a declarat în scrisoarea sa de demisie că militanţii au fost reduşi substanţial, dar încă nu au fost învinşi şi că retragerea prematură a forţelor americane din Siria ar crea condiţiile ca gruparea să crească.

McGurk a remarcat, de asemenea, câştiguri în campania împotriva Statului Islamic, dar că munca nu a fost încă terminată.

Trump: Demisia emisarului pentru coaliţia antijihadistă, un „eveniment de nimic” exploatat de creatorii de „fake news”

Preşedintele Donald Trump a confirmat ieri că emisarul special prezidenţial pentru coaliţia antijihadistă a demisionat, dar a desconsiderat atenţia acordată de media acestui eveniment, relatează dpa, potrivit Agerpres.

„Brett McGurk, pe care nu îl cunosc, a fost numit de preşedintele Obama în 2015. Trebuia să plece în februarie, dar a demisionat înainte de asta. Mare gest? Ştirile false fac o mare scofală dintr-un eveniment de nimic”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Trump a mai scris şi că dacă un alt preşedinte în afară de el ar fi ordonat retragerea trupelor din Siria, „acea persoană ar fi eroul cel mai popular din America”.

Presa americană a relatat că Brett McGurk îşi va părăsi postul mai devreme decât se anticipa din cauza recentei schimbări de strategie a lui Trump în Siria, după o decizie similară a secretarului apărării, Jim Mattis.

Miercuri, 19 decembrie, Donald Trump a anunţat, desigur pe twitter, că a luat decizia de a retrage forţele SUA din Siria , urmare a victoriei asupra Statului Islamic, singurul motiv asumat al preşedintelui pentru prezenţa forţelor americane în teritoriul aflat sub controlul kurzilor sirieni. Anunţul a fost făcut în stilul ataşat marilor realizări: ”După victorii istorice împotriva ISIS, este timpul să aducem acasă tinerii noştri!”

În orele ulterioare anunţării deciziei, şase senatori din ambele partide, printre care şi unul din aliaţii preşedintelui în Senatul SUA, senatorul Lindsey O. Graham, într-o scrisoare deschisă, i-au solicitat acestuia să-şi reconsidere poziţia, invocând faptul că, prin această retragere, Statul Islamic va reveni ca ameninţare regională. Şi nu au fost singurele mesaje care s-au arătat cel puţin suprinse, dacă nu şi dezamăgite, de decizia preşedintelui. Nu numai din SUA, dar şi din Europa. Cunoscutul politician olandez, Guy Verhofstadt, a comentat că ”este o victorie pentru Rusia, Iran, Turcia…, pentru regimul sirian… lasă europenii vulnerabili….”

Chiar şi tatăl purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, fostul guvernator de Arkansas, Mike Huckabee, şi el suporter al preşedinbtelui, a transmis, pe twitter, apelul pentru o regândire a acestei decizii, care este ”o trădare a kurzilor care şi-au sacrificat sângele pentru americani”, invocând şi faptul că, prin această retragere, creştinii sirieni vor rămâne fără nicio protecţie (”sitting ducks” & ”ţinte sigure”).

Au existat, desigur, şi aprecieri pozitive, mai precaute sau mai direct exprimate, în special, pe plan internaţional. Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o notă de reţinere, deşi a apreciat, cum altfel, că decizia este cea corectă, dar: ”Noi nu vedem încă niciun semn al acestei retrageri”. Turcia, prin mesajul transmis vineri, 21 decembrie, de ministrul de externe, Mevlut Cavusoglu, salută decizia lui Trump şi sugerează că ar trebui să existe o coordonare.

La o zi după anunţarea acestei decizii, un nou mesaj anunţă, în acelaşi stil: ”Generalul Jim Mattis se va retrage, cu distincţie, la sfârşitul lunii februarie…”. După doi ani în care s-a aflat la conducerea Departamentului Apărării, perioadă în care a avut şi acţiuni coordonate cu preşedintele Trump în domeniul achiziţiilor de echipamente sau al convingerii aliaţilor NATO pentru creşterea alocaţiilor bugetare pentru apărare (atât de des invocatul procent de 2% pentru bugetul militar), realizări care i-au adus laude din partea preşedintelui, dar şi divergenţe cu acesta, generalul Mattis şi-a scris demisia.

Într-un stil laconic şi exact, pe profilul unui general de patru stele, cu 44 de ani de carieră, Mattis nu face reproşuri directe, dar sugerează moralizator ca ”tratarea aliaţilor cu respect” este una din coordonatele acestei cariere.

Deocamdată, nu este foarte sigur cum va fi pusă în practică. Preşedintele Trump a anunţat concomitent şi retragerea a 5.000 de militari din contingentul din Afganistan. Unde SUA nu sunt singure, o mare parte din partenerii şi membrii NATO, inclusiv România, fiind, de asemenea, prezenţi cu contingente naţionale. Sunt decizii care schimbă reperele implicării SUA, chiar şi ale NATO, în două spaţii strategice extrem de importante, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud. Nici în Siria, americanii nu sunt singuri. Marea Britanie şi Franţa au contribuit, la rândul lor, cu contingente militare, iar ulterior anunţului, au subliniat că vor continua operaţiunile anti – ISIL din Siria. Trecutul istoric în regiune pune Londra şi Parisul în faţa unei opţiuni de menţinere a acestei prezenţe. Mai e şi Israelul, principalul aliat al SUA în regiune, extrem de interesat să-şi ţină inamicii la distanţă şi prietenii aproape. Consilierul prezidenţial, John Bolton, a afirmat, cu doar trei luni în urmă , că SUA vor rămâne în Siria tot atât timp cât vor fi şi iranienii.

Kurzii, care au sperat atât de mult de la sprijinul SUA, se văd acum nevoiţi să reia, unele surse media spun că s-a şi întâmplat deja acest lucru, contactele cu regimul de la Damasc, să-şi calmeze spiritele şi speranţele. Din ianuarie încep negocierile pentru noua arhitectură constituţională siriană, cine se grăbeşte poate prinde o confederaţie, autonomie locală, ceva. Oferta Damascului e limitată.

Când Forţele Democratice Siriene (majoritar kurde) au dat, cel puţin în ceea ce priveşte structurile militare vizibile ale grupării, ultima lovitură Statului islamic prin atacarea noii sale capitale din Estul Siriei, oraşul Hajin, ele şi-au semnat, de fapt, condamnarea la pierderea singurului aliat pe care puteau conta în împlinirea obiectivelor de întărire a autonomiei din nordul Siriei, în asigurarea protecţiei împotriva ameninţărilor Turciei.

Cele câteva zeci de jertfe ale militanţilor kurzi care au luptat pentru preluarea controlului ultimului bastion ISIS de pe malul Eufratului, i-au oferit lui Trump victoria de care avea nevoie ca să-i lase pe mâna lui Erdogan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *