Decizia apărătorilor penalilor în dosarul 10 august scoate iar lumea în stradă. Nou protest la Tribunalul București

Câteva zeci de persoane protestează, miercuri seară, în faţa Tribunalului Bucureşti, faţă de decizia definitivă a magistraţilor de clasare a dosarului 10 August. Organizatorii manifestației spun că au apelat la avocați și că se vor adresa CEDO.

Pe clădirea Tribunalului a fost proiectat mesajul ”Judecăm şi noi ceva?”.

În fața Tribunalului a fost adus un elefant roz, iar pe treptele instanței au fost puse forografii cu persoanele considerate vinovate pentru intervenția în forță a jandarmilor și pentru eșecul dosarului, între acestea fiind Sebastian Cucoș sau Giorgiana Hosu. De asemenea, într-un copac din fața instituției a fost atârnată hârtie igienică.

Manifestanții au scandat „10 august nu uităm” și ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie” și au bannere cu mesaje precum ”Ruşine, justiţia română. Ne vedem la CEDO”, ”România, stat polițienesc.

Dosarul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 rămâne clasat, a decis marți Tribunalul București, care a respins cererea DIICOT de redeschidere a anchetei. Prin această decizie, foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor.

Decizia Tribunalului București este definitivă. Magistratul de la Tribunalul București care a respins cererea DIICOT de redeschidere a dosarului 10 august este Daria Miheț, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Hotărârea a generat reacții aprinse în spațiul public, inclusiv din partea premierului Florin Cîțu, care s-a declarat dezamăgit de această hotărâre, spunând că experții analizează dacă mai există și alte căi de atac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *