Decizia de suspendare a cursurilor în învățământul preuniversitar afectează probele examenului de bacalaureat

Condițiile meteorologice defavorabile care au condus la decizia de suspendare a cursurilor în cinci județe ale țării și în municipiul a determinat amânarea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2018, pentru elevi cu situații excepționale.

În comunicatul transmis de Ministerul Educației Naționale la data de 27.02.2018, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), Miercuri, 28 februarie, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile școlare sunt suspendate integral în județele Brăila, Călărași, Constanța,  Ialomița și Olt. Suspendarea integrală a cursurilor a fost extinsă până joi, 1 martie, inclusiv, în județele Argeș și Dolj, respectiv până Vineri, 2 martie, inclusiv, în Capitală, Ilfov și în județul Teleorman. Miercuri, 28 februarie, activitatea instructiv-educativă se va desfășura parțial în județele Giurgiu, unde toate unitățile de învățământ sunt închise, cu excepția a cinci grădinițe din municipiu, Tulcea, unde toate structurile de învățământ sunt închise, cu excepția grădinițelor din municipiu, Vaslui unde 2 școli au activitatea suspendată, Vâlcea, unde 4 unități de învățământ au activitatea suspendată în data de 28 februarie, Liceul Lădești fiind închis în data de 1 martie și Vrancea  unde 7 structuri de învățământ din 3 unități cu personalitate juridică sunt închise.

Situația se poate prelungi, întrucât în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare.

În judeţele în care cursurile unităţilor de învăţământ au fost suspendate începând cu data de 26 februarie 2018, prin deciziile comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă sau ale consiliilor de administraţie ale inspectoratelor şcolare, probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi/sau digitale din cadrul examenului de Bacalaureat 2018, a căror susţinere a fost aprobată de Comisia Naţională de Bacalaureat pentru zilele de 26 şi/sau 27, se reprogramează pentru prima zi în care se  reiau cursurile.

Sursa foto: Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *