Decizie extremă: Parlamentarii liberali au interdicție de a părăsi țara
Parlamentarii liberali au interdicţie de a pleca în străinătate în perioada 14-21 noiembrie a decis, luni, Biroul Executiv al PNL, potrivit unor surse liberale, conform agerpres.ro.
Sursele menţionate au precizat că decizia a fost luată pentru ca deputaţii şi senatorii PNL să fie prezenţi la lucrările Parlamentului.
Biroul Executiv al PNL s-a reunit, luni, la Parlament.