Decizie radicală a ministrului Muncii: funcționarii vor vorbi de la egal la egal cu cetățenii

Violeta Alexandru a declarat că vrea să desfiinţeze ghişeele din casele de pensii, astfel încât pensionarii şi funcţionarii să discute din poziţii egale. În primă fază, ministrul Muncii va cere caselor de pensii din Bucureşti să reamenajeze spaţiile.

„M-a uimit că, în continuare, pensionarul în baston trebuie să stea cu spatele inconvoiat ca să poată să vadă ochii funcţionarului printr-o uşiţă mic pusă la o înălţime la care spatele său este foarte înconvoiat”, a declarat, citată de Mediafax, ministrul Muncii la Digi24.

Violeta Alexandru a a fost impresionată de faptul că, şi în ziua de azi, între funcţionari şi pensionari încă există un zid.

„Ar trebui să stea pe picior de egalitate, la o masă, spre exemplu, fără niciun zid între ei, amândoi în aceeaşi poziţie în care să poată vorbi de la egal la egal, cu hârtiile pe masă. Lucrurile să fie transparente, nu într-o relaţie funcţionar-pensionar. Am să fac un gest firesc, am să cer caselor de pensii din Bucureşti să reamenajeze spaţiile fără investiţii substanţiale, ci montând o masă”, mai explicat aceasta.

Ministrul a discutat cu colegii care au în subordine instituţii care interacţionează cu cetăţenii despre această propunere, aceştia fiind de acord să se alinieze modificării. Violeta Alexandru nu a dorit să precizeze cine sunt colegii care au fost de acord cu propunerea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *