Deputatul „Mitralieră” Dinamitează PSD. N-o Mai Vrea Pe Carmen Dan

Surpriză de proporții la moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan! Vocalul deputat-mitralieră Cătălin Rădulescu a fost singurul social democrat care a votat pentru demiterea lui Carmen Dan.

Cătălin Rădulescu s-a poziţionat împotriva susţinerii lui Carmen Dan, acesta votând moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, adică la fel ca PNL, USR şi PMP.

133 de aleşi social-democraţi au fost la vot, 132 fiind împotriva moţiunii simple. Paradoxal, Cătălin Rădulescu este printre cei care au afirmat în public faptul că partidul ar trebui să -i retragă sprijinul Gabrielei Firea, vicepreşedinte PSD care, la rândul ei, i-a cerut demisia lui Carmen Dan.

Şi de la ALDE tot doar un deputat a votat altfel decât linia partidului, acesta fiind Doru Oprişcan. La votul privind moţiunea simplă contra ministrului de Interne 149 de „deputaţi” au votat împotrivă şi doar 99 „pentru”.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susținut ieri un discurs în Parlament în care a acuzat violențele protestatarilor și a ținut partea Jandarmeriei care ar fi acționat corect și legal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *