Descoperirea pe care o aștepta întreaga omenire: O celulă din sânge poate trata cancerul!

Blood samples are on a laboratory form for Finding out the blood values

Oamenii de știință de la Universitatea Cardiff au descoperit o celulă din sânge care, în cadrul  testelor de laborator, s-a dovedit că tratează mai multe tipuri de cancer. Descoperirea  este  un așteptată de întreaga omenire, având în vedere incidența crescută a  cancerului, dar și rata  de mortalitate  ridicată, ca urmare a acestei boli.

Descoperirea lor, publicată în Nature Immunology, nu a fost testată pe pacienţi, însă cercetătorii spun că are „un potenţial uriaş”.

Sistemul imunitar este forma de apărare naturală a organismului uman împotriva infecţiilor, dar atacă şi celulele canceroase.

Oamenii de ştiinţă au căutat moduri „neconvenţionale” şi nedescoperite până în prezent în care sistemul imunitar atacă tumorile.

Ei au găsit o celulă T în sânge. Aceasta este o celulă imună care poate scana corpul pentru a determina dacă există o ameninţare ce trebuie eliminată. Diferenţa este că această celulă poate ataca un spectru larg de cancere.

„Există, astfel, şansa de a trata orice pacient”, a declarat profesorul Andrew Sewell pentru BBC. „Înainte, nimeni nu credea că asta poate fi posibil. Sporeşte şansele pentru un tratament împotriva tuturor cancerelor. Un singur tip de celulă T care poate fi capabilă să distrugă multe tipuri de cancere”.

Celulele T au „receptori” care le permit „să vadă” la nivel chimic. Este foarte important că ele lasă ţesuturile normale neatinse.

Receptorul acestei celule T interacţionează cu molecula MR1, care se află pe suprafaţa fiecărei celule din corpul uman. Este crezut că MR1 marchează sistemului imunitar metabolismul denaturat din celula canceroasă.

„Suntem primii care descriu o celulă T care găseşte MR1 în celulele canceroase. Asta nu a mai fost făcut până acum”, a spus cercetătorul Garry Dolton.

Tratamente pentru cancer cu celule T există deja, iar dezvoltarea imunoterapiei a cunoscut una dintre cele mai importante avansări în domeniu.

Cercetătorii spun că receptorul acestei celule T ar putea duce la un tratament universal al cancerului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *