Deși este avocatul lui Trump, Rudy Giuliani are și o firmă de lobby
Rudolph Giuliani, un fost procuror federal și fost primar al New Yorkului între din 1994 -2001, a candidat fără succes la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, în 2008, l-a susţinut pe Trump în 2016 şi a fost vehiculat ca ocupant al mai multor poziţii din administraţia americană, inclusiv secretar de Stat, lucru care nu s-a întâmplat.
În aprilie, Giuliani s-a alaturat echipei de avocați ai lui Trump, care se ocupă de ancheta independentă a lui Robert Mueller, cel care încearcă să stabilească dacă echipa de campanie a lui Donald Trump a avut legături cu încercările Rusiei de a influenta alegerile americane. Giuliani a fost procuror în districtul sudic din New York, biroul care în prezent se ocupă de investigația împotriva avocatului personal al lui Trump, Michael Cohen.
La puțin timp după ce s-a alăturat echipei de avocaţi ai preşedintelui, Giuliani i-a cerut procurorului general Jeff Sessions să pună capăt anchetei efectuate de Mueller, „în interesul justiţiei“.
În iunie, Giuliani declara că ancheta cu privire la o posibilă complicitate între Rusia şi echipa de campanie a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2016 ar trebui să facă la rândul său obiectul unei anchete.
Duminica trecută, fostul primar al New Yorkului, declara la , la postul de televiziune americană NBC, la emisiunea „Meet the press“ moderată de Chuck Todd că „adevărul nu este adevărul“ („Truth Isn’t Truth“). Expresia lui Giuliani de la emisiunea de la NBC venea după alte afirmații făcute în zilele anterioare interviului de la NBC, când avocatul lui Donald Trump afirma că „adevărul este relativ“.
Traseism politic
Giuliani şi-a început carierea politică la democraţi în anii ’70, apoi, după o tranziţie ca independent a ajuns la republicani în anii ’80, acolo unde va cunoaşte consacrarea, atât ca procuror, cât şi ca primar. În 1981, după victoria lui Ronald Reagan s-a înscris în Partidul Republican devenind procuror general adjunct, al treilea în ierarhia Ministerului american al Justiţiei.
Atentatele de la 11 septembrie 2001, care îl vor face celebru la nivel mondial, îl vor găsi în ultimele luni de mandat ca primar al New York-ului. În afară că acum este avocatul lui Trump, Rudolph Giuliani lucrează în paralel pentru clienți străini atât în nume personal, cât și în numele firmei sale Giuliani Partners, scrie „Washington Post“. El a recunoscut într-un interviu pentru WP că are clienți din Ucraina, Brazilia, Columbia, dar și pentru un formațiune disidentă iraniană.
Nu s-a înregistrat niciodată la Departamentul de Justiție ca lobby-ist pentru aceste entități din afara SUA, motivând că nu face lobby direct pe lângă guvernul SUA.
Decizia lui Giuliani de a continua să reprezinte entități străine, deși este avocatul președintelui SUA, ridică semne de întrebare privind potențiale conflicte de interese, scrie „Washington Post“.
Printre clienții săi se numără și primarul orașului ucrainean Harkov, membru marcant în Partidul Regiunilor, pro-rus. Giuliani a călătorit chiar în Ucraina în noiembrie 2017 și l-a găzduit pe primarul acestui oraș în martie la New York.