Guvernul a încercat să reducă cheltuielile, execuția bugetară arată o creștere a creştere a cheltuielilor de personal, iar Cîțu habar nu are de unde vine

Execuţia bugetară pe primele două luni arată o creştere a cheltuielilor de personal peste estimări, a declarat premierul Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern de miercuri. Premierul spune că a cerut ministrului finanțelor „să prezinte în şedinţa următoare o extrapolare pe baza execuţiei bugetare a cheltuielilor de personal pentru toţi ordonatorii de credit, pentru că avem o limită de 110 miliarde de lei în buget pe care nu o vom depăşi”.

„Vreau să ştiu de unde vine această cheltuială de personal mai mare pentru că ştiţi foarte bine că legislaţia în vigoare nu ar fi permis acest lucru”, a mai spus Florin Cîțu.

Potrivit premierului, Guvernul trebuie să se încadreze într-o cheltuială bugetară de 110 miliarde de lei anul acesta. Vreau să văd cum s-a întâmplat, dacă a fost în urma unor acte normative care au permis nişte cheltuieli temporare, cum ar fi: am plătit în plus pentru centre de vaccinare sau într-un spital au apărut cheltuieli suplimentare. Vreau să vedem exact ce se va întâmpla şi după aceea vom lua o decizie”, a adăugat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *