Deși PSD nu vrea, ALDE a depus în proiect pentru reglementarea parteneriatului civil

Doi parlamentari ALDE au înregistrat, la Senat, un proiect de lege privind parteneriatul civil, asumat de partid, act normativ care reglementează uniunea între persoanele de acelaşi sex şi nu face o referire explicită la interzicerea sau permisiunea ca persoanele de acelaşi sex să adopte copii.

Propunerea legislativă a fost depusă pe 2 noiembrie, la cinci zile după ce un proiect legat de parteneriatul civil, iniţiat de Florin Manole deputat PSD şi deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, a fost înregistrat tot la Senat. Proiectul din urmă este semnat doar aleşi de la PNL, UDMR, USR, nu şi de ALDE.

„Este un proiect pe care am decis să îl asumăm şi l-au iniţiat cei doi colegi. Este bine să avem o dezbatere pentru că formula pe care am depus-o noi este foarte uzitată în toată Europa, sunt cupluri care nu doresc să se căsătorească, dar îşi reglează situaţia printr-un parteneriat civil, mai ales cea patrimonială”, a declarat, duminică, pentru Mediafax, europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, despre propunerea legislativă înregistrată la Senat de parlamentarii ALDE Andrei Gerea şi Ion Popa.

Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai a precizat că proiectul ALDE nu este asumat de coaliţia de guvernare. „Dar este foarte bine le dezbatem”, a arătat aceasta.

În legătură cu proiectul de parteneriat civil înregistrat recent de parlamentari din PSD, UDMR, PNL şi USR, europarlamentarul ALDE a spus că „e foarte bine”. „Nu poţi să constrângi pe cineva să aibă aceeaşi părere ca tine. Deci noi am depus un proiect, ei un proiect, cu siguranţă cele două proiecte vor fi analizate împreună şi sper să iasă un proiect bun şi acceptabil social”, a explicat Nicolai.

Acesta a adăugat că în proiect nu este prevăzută expres interdicţia sau permisiunea pentru partenerii civili să adopte copii pentru că acest subiect trebuie clarificat, dacă este nevoie, în Codul Civil şi în legea adopţiei.

Deputatul Andrei Gerea şi senatorul Ion Popa, ambii de la ALDE, au înregistrat, pe 2 noiembrie, la Senat, un proiect de lege privind parteneriatul civil.

„Parteneriatul civil reprezintă uniunea liber consimţită între două persoane, încheiat în condiţiile legii”, prevede proiectul. Astfel, noţiunea de parteneriat civil este definită în proiect drept „uniunea dintre două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex prin declararea sa în faţa ofiţerului de stare civilă în scopul organizării vieţii private comune şi a gospodăririi împreună”.

De asemenea, este nevoie de întrunirea următoarelor condiţii pentru încheierea parteneriatului civil: partenerii au împlinit vârsta de 18 ani; cel puţin unul dintre parteneri este cetăţean român sau este cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa în România de cel puţin 1 an; nici unul dintre parteneri nu este căsătorit sau nu a încheiat un alt parteneriat civil; partenerii nu sunt rude în linie dreaptă, sau în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv; ambii parteneri au capacitate deplină de exerciţiu.

Parteneriatul civil se încheie prin consimţământ personal, liber şi deplin al fiecărui partener, consemnat în scris printr-o declaraţie de parteneriat în faţa ofiţerului de stare civilă. Actul de parteneriat se semnează de ofiţerul de stare civilă şi de cei doi parteneri. Parteneriatul se consideră încheiat prin înmânarea certificatului de parteneriat civil de către ofiţerul de stare civilă celor doi parteneri. Certificatul de parteneriat civil este actul de stare civilă prin care se face dovada încheierii parteneriatului civil în Registrul de stare civilă.

„Copiii născuţi în cadrul parteneriatului civil sunt consideraţi copii născuţi în afara căsătoriei. Partenerii au obligaţia de întreţinere a copiilor celuilalt partener”. De asemenea, la desfacerea parteneriatului civil, cei doi parteneri vor decide de comun acord situaţia copiilor născuţi în timpul parteneriatului civil. Dacă cei doi parteneri nu se învoiesc asupra situaţiei copiilor născuţi în această perioadă, va hotărî instanţa de tutelă.

Parteneriatul civil încetează prin decesul sau declararea judecătorească a morţii unuia dintre parteneri. Parteneriatul civil se poate desface prin decizia unilaterală a unuia dintre parteneri consemnată în scris de către ofiţerul de stare civilă.

Spre deosebire de propunerea legislativă a lui Florin Manole şi Ovidiu Raeţchi, proiectul ALDE prevede folosirea unui interpret autorizat, în cazul în care parteneriatul civil este încheiat între cetăţeni străini sau persoane surdomute.

„La încheierea parteneriatului civil între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români, dacă nu cunosc limba română, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori parteneri sunt surdomuţi, se va folosi intrepret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal”, stipulează actul normativ.

Partenerii au drepturi şi obligaţii egale în cadrul parteneriatului civil şi hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveşte parteneriatul. Partenerii îşi datorează sprijin material şi moral reciproc. Partenerii îşi păstrează numele avut înainte de încheierea parteneriatului civil.

Partenerul este asimilat soţului în următoarele materii: moştenirea legală sau testamentară, obligaţia de întreţinere, pensia de urmaş şi a altor drepturi în materia asigurărilor sociale, asistenţa socială, asigurările de sănătate şi drepturile pacientului, având calitatea de co-asigurat şi de aparţinător, violenţa domestică, justiţie, regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, libera circulaţie a persoanelor, obţinerea cetăţeniei române.

„Cuplurile care au încheiat parteneriate civile în mod legal pe teritoriul altor state beneficiază de recunoaşterea statutului lor pe teritoriul României şi de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cuplurile care au încheiat parteneriat civil în România. Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex legal încheiate pe teritoriul altor state beneficiază de totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au cuplurile de acelaşi sex care au încheiat parteneriat civil în România”, mai prevede proiectul de lege asumat de ALDE.

Un alt proiect de lege privind parteneriatul civil, care prevede că persoanele de acelaşi sex care încheie un parteneriat civil nu vor putea adopta copii, a fost depus în Parlament pe 31 octombrie, proiectul fiind susţinut de senatori şi deputaţi din PSD, UDMR, PNL şi USR.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, pe 17 octombrie, că va fi luată o decizie în legătură cu susţinerea şi depunerea în Parlament a proiectului de lege privind parteneriatul civil în cadrul următoarei şedinţe a Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *