Deși șefa CSM îi promisese aviz pozitiv lui Toader, Savonea nu a putut convinge magistrații

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat după sedința de Guvern, ca au fost adoptate modificarile ordonantei 7, mentionand ca acestea au fost stabilite cu magistratii.

Tudorel Toader a declarat ca CSM a anuntat ca va da aviz pozitiv propunerii sale, insa ulterior sedintei plenului a aflat că avizul este negativ. Declarația lui Toader vine după ce chiar înaintea Plenului procuorul general anunțase că avizul va fi unul negativ. Toader s-a referit la discuțiile pe care le-a avut cu magistrații care îi țin isonul, inclusiv șefa CSM, Lia savonea, cea care de altfel a și prezentat ce modificări vor fi operate.

„Stiti ca dincolo de întrevederea de la guvern, eu, ca ministru, am avut o intrevdere cu procurorii din sectia CSM si am reluat, dezbatut aceste modificari despre care au spus atunci ca le considera utile, dar ca in acelasi timp considera, alaturi de alti colegi, ca si alte prevederi ale OUG ar trebui modificate, abrogate. Am vorbit si ieri si mi s-a transmis ca azi, la 12.30, va fi sedinta de plen, la care n am putut participa, pentru a se da avizul pozitiv pentru modificarile de care am vorbit. La orele 14.00 am aflat ca CSM a avut o abordare generala, adica a dat aviz negativ per total, nu numai pe cele 5 modifcari, ci per total. Doamna prim-ministru a considerat ca e necesar sa puna in aplicare cele convenite de domnia sa si reprezentantii magistraturii si am promovat aceasta OUG”, a declarat ministrul Justitie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *