Deși toate contractele majore sunt blocate, mascarada anunțurilor pentru noi achiziții militare continuă: România vrea să cumpere de la francezi două submarine militare pentru două miliarde de euro

România vrea să achiziționeze submarine, iar MApN a cerut aprobarea Parlamentului pentru a iniția procedurile pentru un astfel de program. Într-o decizie a birourilor reunite ale Parlamentului consultată de HotNews.ro sunt detaliate costurile achiziției, precum și faptul că programul vizează două nave submarine de la francezii de la Naval Group, aceeași companie cu care MApN nu a fost în stare nici până azi să semneze contractul pentru corvete atribuit încă din 2019.

Într-o decizie a birourilor reunite ale Parlamentului consultată de HotNews.ro se discută despre aprobarea programului de înzestrare „Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice”.

Contractul de achiziție va fi atribuit prin negociere fără publicarea prealabila a unui anunt de participare (art. 102 lit. e) din OUG nr. 114/2011) de către o autoritate contractanta din Ministerul Apararii Nationale operatorului economic Naval Group:

  • Obiectul – două nave tip submarin, din clasa Scorpene, torpile și contramăsuri, suport logistic initial, mentenanță și echipamente de testare, echipamente criptografice și cu regim special, asistenta de specialitate, serviciul de instruire a personalului la toate niveluri necesare, implicit folosirea in lupta, echipamente de instruire, precum și baze de date specifice.
  • Valoarea estimată – 2.000.000.000 euro (fără TVA).
  • Programul de înzestrare se va derula pe o perioada estimata de 8 ani in scopul obtinerii pentru Forfele Navale Romane a unor capabilități eficiente in cercetarea pentru recunoaștere și culegere de informatii la nivel operativ – strategic concomitent cu executarea acțiunilor de lupta împotriva navelor de suprafață și submarinelor inamice pentru distrugerea/ neutralizarea/ descurajarea fortelor navale inamice, independent sau in cooperare cu alte forte, in apele teritoriale, cat și in cele internationale sau in zone litorale ostile, in zone cu un grad ridicat de risc, departe de bazele navale proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *