Deţinuţii din România REFUZĂ vaccinare: Doar 40% şi-au dat acordul!

Din cei 22.500 de deținuți din sistemul penitenciar, doar 9.000 și-au exprimat dorința de a se vaccina contra Covid-19, afirmă Federația Sindicatelor din Administrația Natională a Penitenciarelor. Imunizare deținuților se face cu serul Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză.

„Nici măcar jumătate dintre deţinuţi nu se vor vaccina, ceea ce înseamnă un real pericol pentru poliţiştii din penitenciare care desfăşoară activităţi directe cu aceştia. N-a avut cine să discute cu deţinuţii şi să îi determine să se vaccineze. O lipsă de interes care ne va costa”, acuză Federația Sindicatelor din Penitenciare. Sindicaliștii acuză Administrația Națională a Peniteniciarelor că nu a făcut o companie pentru a crește numărul deținuților dornici să se imunizeze anti-COVID.

Luna trecută, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că vaccinul de la Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză, va fi utilizat pentru imunizarea persoanelor private de libertate. El a precizat că ar putea fi folosite și alte seruri. „La nivelul penitenciarelor se va întocmi o listă cu doritorii pentru vaccinare. Această activitate se va desfăşura în cabinetele proprii medicale din penitenciare, cu resursă umană proprie, la care pot participa şi alte categorii de persoane din resursa fiecărui judeţ, acolo unde nu există suficientă resursă umană disponibilă”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pe 13 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *