Dîncu, despre suplimentarea forţelor americane în România: O măsură defensivă în sprijinul securităţii şi apărării României

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a reacţionat, miercuri, după anunţul referitor la suplimentarea forţelor americane în România, a preciind că este ”o măsură defensivă în sprijinul securităţii şi apărării României”. De asemenea, potrivit ministrului, prezenţa militarilor americani ”va contribui la întărirea Posturii aliate de apărare şi descurajare a oricăror agresiuni pe întreg flancul estic”.

”Salut anunţul recent al Departamentului Apărării al SUA cu privire la redislocarea unui batalion Stryker din Germania în România. Despre această măsură am discutat cu omologul meu american, Lloyd J. Austin III, în cadrul convorbirii telefonice de la sfârşitul săptămânii trecute. Am subliniat, atunci, necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive în regiunea Mării Negre”. A transmis, miercuri, VAsile Dîncu, citat de news.ro.

Ministrul Apărării afirmă că a reafirmat ”necesitatea, mai mult ca oricând, a unei abordări coerente, unitare şi echilibrate în cadrul Prezenţei Înaintate pe întregul flanc estic al Alianţei şi la Marea Neagră”.

”Mă bucur că facem astăzi un pas atât de important în această direcţie. Decizia anunţată astăzi, prin care un batalion de vehicule blindate Stryker, cu aproximativ 1000 de militari americani, se vor alătura efectivelor SUA deja prezente în România, reprezintă o măsură defensivă în sprijinul securităţii şi apărării României, care va contribui, în acelaşi timp la întărirea Posturii aliate de apărare şi descurajare a oricăror agresiuni pe întreg flancul estic”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, ”redislocarea acestui batalion american reprezintă o dovadă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securităţii si apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi un mesaj puternic de solidaritate între aliaţi”.

”Rămânem în strânsă coordonare la nivel NATO, pentru găsirea celor mai potrivite opţiuni de întărire a capacităţii noastre colective de apărare. Reafirm, cu acest prilej, aprecierea noastră pentru contribuţia Franţei, care, prin vocea preşedintelui Emmanuel Macron, şi-a exprimat interesul pentru dislocarea unor efective în România, sub comandă aliată. Suntem deja în discuţii la nivel de experţi cu partea franceză în vederea materializării acestei iniţiative, încă o dovadă a solidarităţii aliate şi a relevanţei parteneriatului strategic dintre Romania şi Franţa”, a mai transmis ministrul.

Preşedintele american Joe Biden a aprobat în mod oficial o desfăşurare suplimentară de trupe în Europa de Est.

Informaţia a fost confirmată ulterior într-o conferinţă de presă la Pentagon, desfăşurarea de trupe urmând să aibă loc în ”zilele următoare”, inclusiv în România, unde urmează să sosească 1.000 de militari.

Secretarul de presă al Pentagonului John F. Kirby a precizat că prezenţa acestor forţe nu va fi permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.