Directorul APIA anunță că „fermierii aflați în dificultate pot aplica pentru microgranturi de până la 5000 de euro”

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, că începând cu sfârşitul acestei săptămâni fermierii pot aplica pentru microgranturi de până la 5000 de euro pentru ieşirea din dificultate sau din incapacitate de plată, suma totală alocată fiind de 50 milioane de euro.

„Vă anunţ în premieră, începând cu data de 27 mai, avem o colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene şi cu Ministerul Tineretului, astfel încât fermierii pot accesa acele microgranturi de până în 5000 de euro. Este o noutate şi pentru fermieri, şi pentru noi, adică nu trebuie să se deplaseze la APIA, fiecare va primi un link, astfel încât toate documentele vor fi încărcate în acea aplicaţie. Avem un plafon de 50 milioane de euro, merge pe principiul ‘primul venit, primul servit’, orice înregistrare în sistemul informatic se face cu dată, oră, minut, astfel încât să se poată face departajarea corectă. Eu estimez că în maxim 3 zile se vor epuiza aceste fonduri, pentru că sunt foarte mulţi fermieri. Preconizăm undeva în jur la 10.000 de beneficiari. Şi aceştia, până undeva în data de 30 iunie, noi o să trebuiască să-i primim, să-i procesăm şi imediat să facem şi aceste plăţi”, a declarat presei Adrian Pintea, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit directorului APIA, persoanele fizice nu pot accesa aceste granturi, ci doar cei constituiţi într-o firmă, PFA sau întreprinderi individuale, aflate în dificultate.

„Aceşti bani de fapt ce sunt? Este o sumă de bani, 5000 de euro, care se acordă pentru aceştia pentru a-şi plăti, de exemplu, datorii restante, facturi restante, datorii la bugetul de stat sau la bugetul local, restanţe la plata imputurilor, deci pentru a veni în sprijinul lor, să iasă din dificultate sau din incapacitatea de plată”, a precizat Pintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.