Directorul Romaero și-a dat demisia la 16 zile de la numire

Generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al armatei a demisionat din funcția de director general al Romaero după 16 zile de la momentul numirii sale pentru un mandat provizoriu de patru luni.
„…am aflat ca soluțiile gândite de mine nu sunt aplicabile și nici nu vor fi prea curând. Dar exista altele. Eu nu stăpânesc acele mecanisme (…) am decis ca e mai bine sa las locul altcuiva, cât mai repede, pentru a face ce trebuie, adică ceea ce eu nu știu”, a scris generalul vineri pe pagina sa de socializare.

Ștefan Dănilă a fost numit în funcție pe 29 decembrie 2021, când l-a înlocuit pe Silviu Grecu, al cărui mandat a fost revocat de Consiliul de Administrație al firmei.

Romaero este listată la Bursa de Valori București. Structura acționariatului este: Ministerul Economiei – 56,7 la sută, SIF Muntenia – 23,2 la sută, Fondul Proprietatea – 18,8 la sută, alți acționari -1,16 la sută.

Ștefan Dănilă, general (r) cu patru stele, fost pilot de MiG 21 Lancer și C-130 Hercules, fost comandant al bazelor aeriene 95 Bacău și 90 Transport Aerian, este singurul șef al SMG provenit din rândul Forțelor Aeriene. Generalul Dănilă a fost ”nr 1” militar al armatei în perioada 2011-2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.