Disperare la PSD! Florin Iordache i-a cerut lui Toader OUG pe Codul Penal şi cel de Procedură Penală

Florin Iordache l-a întrebat pe Tudorel Toader când o să adopte o OUG pentru punerea în acord a articolelor declarate neconstituţionale de CCR în Codul Penal şi din cel de Procedură Penală şi i-a cerut explicaţii în privinţa transformării Secţiei de anchetare a magistraţilor în direcţie.

„Noi avem o decizie de cel puţin două luni de zile că cel puţin articolele declarate constituţionale, trecute de filtrul Curţii Constituţionale, privind şi Codul penal şi Codul de procedură penală şi avem acum cel puţin două decizii ale CCR, probabil, că mâine va veni şi cea care vizează protocoalele, avem decizia care vizează conflictul cu completele de cinci, aveţi obligaţia, domnule ministru, să ne spuneţi astăzi şi acum când veţi da această ordonanţă cu articolele declarate constituţionale? Pentru că aţi văzut, pe logica din Parlament, pe dezbaterea şi modul în care preşedintele şi colegii din opoziţie pe care pot să-i înţeleg că încearcă să tergiverseze. Cred că anumite clarificări trebuie făcute şi trebuie făcute aici în Parlament pentru că, sincer, domnule ministru, am înţeles că tot ce aţi făcut dumneavoastră a fost bine şi ce e rău e în Parlament. Eu aş spune: nu. Ceea ce s-a făcut bine aici s-a făcut prin consultare. Luaţi exemplul doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, prin consultare putem avea legi mai bune”, a declarat, citat de Mediafax, Florin Iordache la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Anterior, Eugen Nicolicea declarase că Toader ar trebui să se găbească cu modificarea Codurilor catalogând inițiativele de schimbare a Legilor ca fiind „cârpeli”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *