Disperat că pierde puterea în PNL, Cîțu atacă PSD sperând să rupă și noua coaliție: Ministrul Finanţelor nu a prezentat o variantă de buget ieri

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, marţi, la Senat, că ministrul Finanţelor Publice nu a venit, luni, în şedinţa coaliţiei, cu o variantă de buget pe 2022 şi a precizat că deficitul bugetar a fost asumat, fiind o strategie pe care au discutat-o cu Comisia Europeană şi cu partenerii internaţionali.

”Vom vedea care este varianta de buget, nu avem astăzi”, a spus, citat de news.ro,  Cîţu, precizând că ministrul Finanţelor nu a venit în coaliţie cu această propunere de buget.

Despre discuţiile din interiorul coaliţiei, Cîţu a arătat că ”nu sunt niciun fel de poziţii antagonice”.

”Ne-am asumat deficitul bugetar. E o strategie pe care am discutat-o cu Comisia Europeană, cu partenerii internaţionali, o strategie apreciată şi premiată de agenţiile de rating”, a spus el.

Despre deficit, Florin Cîţu a declarat că se pot face mai multe lucruri, fie Ministerul Finanţelor să găsească resurse suplimentare, sau să se facă o colectare mai mare.

”Anul trecut a crescut colectarea. Veniturile sunt mai mari cu 20 miliarde lei faţă de începutul anului şi fără să fie crescute taxele. Deci se poate. Avem dividende de la companiile de energie”, a mai spus Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.