Dominic Fritz, după ce Timișoara a intrat în carantină: „Problema cea mai mare este ca nimeni nu mai vorbește despre pandemie la vârful statului român”

Primarul Timisoarei, Dominic Fritz, a declarat sambata, 6 martie, dupa ce Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Timis a hotarat intrarea Timisoarei in carantina, ca in Romania este nevoie de o noua dezbatere nationala despre gestionarea pandemiei, deoarece, in prezent, problema cea mai mare este ca „nimeni nu mai vorbeste despre aceasta, la varful statului roman”.

„Problema cea mai mare este ca nimeni nu mai vorbeste despre pandemie la varful statului roman. Distanta intre ce este in strada, intre discursul politic si ce se intampla in spitale nu a fost niciodata mai mare. Din pacate, am vazut multe vieti pierdute din cauza unor jocuri politice de moment. Nu vreau sa se intample acelasi lucru in mandatul meu de primar al Timisoarei. Avem nevoie de o noua dezbatere nationala despre gestionarea acestei pandemii. Necesitatea carantinarii Timisoarei trebuie sa fie un semnal de alarma pentru toti”, a spus Fritz.

El a afirmat ca a votat pentru carantinarea municipiului „cu inima grea”.

„Cu o inima grea, am tras astazi frana de urgenta. Dupa ce am vazut cifrele, proiectiile, rapoartele am votat pentru masuri mai restrictive, adica pentru carantinarea zonei metropolitane, inclusiv Timisoara (si patru comune periurbane, cu rata de infectare ridicata, n.r.), incepand cu noaptea de duminica spre luni. (…). Nu sunt genul de politician care se ascunde in spatele unor comisii si comitete. Sunt acel gen care-si asuma hotararile si urmarile lor, cu orice risc politic”, a spus Fritz.

Edilul a subliniat ca Timisoara este municipiul cu cea mai mare rata de infectare din Romania, iar fara masuri mai restrictive, mor oameni.

„Medicii spun ca noua tulpina se raspandeste foarte repede si simptomele sunt mai severe, ca spitalele sunt pline, ca sunt din ce in ce mai multi bolnavi care au nevoie de oxigen de inalta concentratie. Situatia este cea mai grava de cand a inceput pandemia. Daca nu intervenim acum, vom avea, din nou, un Paste departe de unii de altii.

Stiu ca este multa furie si neincredere, ca este un adevarat iad pentru copiii scolari, pentru parinti, pentru HORECA, pentru angajatii din afara zonei metropolitane care trebuie sa ajunga la lucru si pentru antreprenori. Pentru toti cei care vrem sa ne bucuram de primavara si de oamenii dragi. Dar dupa zile si multe ore de studiat variante, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a ajuns la concluzia ca doar asa putem evita intrarea intr-un scenariu pandemic cu consecinte economice si sociale si mai rele”, a detaliat primarul Dominic Fritz.

Primarul Timisoarei a atras atentia ca nerespectarea masurilor care intra in vigoare pe perioada carantinei ii va afecta pe toti, fie printr-o carantina de si mai lunga durata, prin pierderea de vieti omenesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *