Domul de căldură sufocă sud-estul Europei. Temperaturi record de până la 46 de grade în Grecia

Ultimele zile ale lunii iulie și primele din august vor aduce cel mai intens val de căldură din vara lui 2021 de până acum. În Grecia, ca și în România și în țările din sud-estul Europei, domul de căldură anunțat de meteorologi își face simțită prezența la cel mai înalt nivel. Temperaturile și așa extrem de ridicate vor continua să crească iar Grecia va înregistra valori termice de până la 46 de grade Celsius, avertizează meteorologii eleni.

Valul de căldură care afectează Grecia va fi deosebit de intens şi de durabil, ceea ce înseamnă că temperaturi ridicate vor continua să fie înregistrate în această ţară şi în perioada următoare, după ce termometrele au indicat deja valori de 43 de grade Celsius în anumite regiuni în ultimele trei zile.

Marţi, temperatura din Rodos ar putea să ajungă până la valoarea de 44 de grade Celsius.

Şi nopţile vor rămâne foarte fierbinţi, în special în zonele urbane, unde vor fi înregistrate valori de peste 30 de grade Celsius.

Fenomenul i-a determinat pe unii dintre meteorologii greci să afirme că ţara lor se confruntă cu „un val de căldură istoric”.

Apărarea Civilă din Grecia a fost plasată în stare de alertă după o întrunire de urgenţă a conducerii sale, vineri seară.

Corturi şi containere cu aer condiţionat au fost puse la dispoziţia persoanelor aflate în taberele de migranţi amenajate pe insulele din estul Mării Egee, scrie Agerpres.

Municipalităţile elene au deschis săli cu aer condiţionat pentru rezidenţii care nu au astfel de aparate în locuinţele lor.

Activităţile în aer liber ar trebui reduse cât mai mult posibil, potrivit Ministerului Muncii din Grecia.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor i-au îndemnat pe rezidenţii eleni să asigure apă pentru animalele fără stăpân în zonele umbrite şi să continue să umple cât mai des vasele cu apă dedicate acestor animale.

Medicii i-au sfătuit pe cetăţeni să nu stea în soare şi să evite consumul de alcool, să facă duşuri mai dese şi să poarte îmbrăcăminte uşoară din bumbac în culori deschise.

Sâmbătă, meteorologii din Grecia au afirmat că nu cunosc deocamdată perioada în care se va manifesta valul de căldură şi că se tem că fenomenul ar putea să dureze până la două săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *