Donald Trump, huiduit de susţinători după ce le-a recomandat să se vaccineze împotriva COVID-19

Fostul preşedinte Donald Trump a fost huiduit de unii dintre susţinătorii săi la un miting „Salvaţi America” din Cullman, Alabama, sâmbătă seară, după ce a recomandat vaccinarea împotriva COVID-19. Cred total în libertăţile individuale, însă trebuie să faceţi ceea ce trebuie. Vă recomand să vă vaccinaţi”, a spus Trump, conform Business Insider. Fostul preşedinte le-a spus apoi susţinătorilor săi că vaccinurile sunt „bune” şi i-a încurajat încă o dată să se imunizeze. Sugestia a fost întâmpinată cu huiduieli, după cum se poate vedea într-un videoclip distribuit pe reţelele de socializare.

Trump s-a vaccinat la Casa Albă în ianuarie 2021, însă s-a aflat acest lucru abia în martie. „Aveţi libertăţile voastre. Dar am făcut vaccinul”, a răspuns Trump la huiduieli. După aceea, fostul preşedinte a glumit, spunând că susţinătorii săi vor fi ”primii care vor afla” dacă vaccinurile nu funcţionează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *