Donald Trump îl primește la Casa Albă pe premierul Ungariei, Viktor Orban. Care este prețul vizitei

Preşedintele american Donald Trump îl va primi astăzi la Washington pe premierul maghiar Orbán Viktor. Această întrevedere reprezintă o victorie a diplomaţiei maghiare, având în vedere că prim-ministrul Ungariei încearcă încă de la alegerea lui Trump să obţină o invitaţie la Casa Albă. Potrivit opiniei presei maghiare însă, vizita are un preţ mare şi nu se poate considera că este rezultatul exclusiv al eforturilor diplomatice maghiare.

Atunci când Donald Trump a devenit preşedintele Statelor Unite, cel mai vehement lider anti-imigraţie din Europa a văzut o ocazie de a căuta susţinere internaţională pentru politicile sale.

Însă vreme de peste doi ani, prim ministrul ungar Viktor Orban – singurul lider al Uniunii Europene care a sprijinit campania lui Trump în timpul alegerilor din 2016 – nu a reuşit să obţină o invitaţie de a vizita Casa Albă, în ciuda faptului că Trump a fost gazdă pentru numeroşi alţi lideri europeni, potrivit Politico.

Fără perspectiva unei vizite la Casa Albă, guvernul Ungariei a făcut lobby în faţa parlamentarilor, Departamentului de Stat şi Casei Albe. Şi schimbaea conducerii Departamentului de Stat a deschis mai multe uşi pentru Guvernul ungar.

În sfârşit, luni, Trump îl va primi pe Orban la Casa Albă, marcând prima dată când un prim-ministru maghiar vizitează Casa Albă din 2005 încoace.

„Vizita clar îl va aduce în atenţie“, a declarat fostul strateg-şef al Casei Albe, Steve Bannon, care s-a întâlnit cu Orban şi cu consilierii săi de top de mai multe ori.

„Administraţia Obama şi Departamentul de Stat l-au exclus complet pe Orban. Este o persoană pe care Trump a urmărit-o îndeaproape“, a subliniat Bannon, care a părăsit Casa Albă în august 2017.

Ştirea privind această vizită constituie o oarecare surpriză, având în vedere că relaţiile bilaterale americano-ungare sunt tensionate din cauza anumitor probleme, cum sunt situaţia Universităţii Central Europene (CEU), modernizarea centralei nucleare de la Paks de către firma rusească Rosatom şi dezvoltarea relaţiilor comerciale ale Ungariei cu China.

Imediat după apariţia ştirii vizitei, Foreign Policy a opinat că realizarea acestei vizite se datorează ministrului de externe american Mike Pompeo, care a planificat o serie de întâlniri la nivel înalt cu liderii ţărilor din Europa Centrală. Înaintea acestei vizite a lui Orbán, la începutul lunii martie a fost primit la Washington premierul ceh Andrei Babiš, iar premierul slovac Peter Pellegrini s-a întâlnit cu Donald Trump la data de 3 mai în Biroul Oval. Motivul acestor întrevederi este că Statele Unite sunt îngrijorate din cauza influenţei economice şi politice a Rusiei şi a Chinei în aceste ţări.

Comunicatul oficial al Ministerului de Comerţ Exterior şi de Externe al Ungariei scrie că pe agenda întâlnirii figurează discutarea problemelor legate de siguranţa energetică, cooperarea în domeniul apărării, relaţiile bilaterale şi chestiuni legate de securitatea regională. Portalul de investigaţii jurnalistice Direkt 36 a publicat ieri detalii referitoare la întâlnirea de azi dintre Trump şi Orbán. Potrivit portalului, informaţiile provin de la ambasadorul Statelor Unite la Budapesta, David Cornstein, care a vorbit în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unor covorbiri restrânse, cu colaboratori ai deputaţilor republicani la Budapesta. Mai multe surse au confirmat conţinutul convorbirilor pentru portal, dar Ambasada SUA la Budapesta nu a dorit să le comenteze.

Cornstei a afirmat – scrie Direct 36 – citat de Rador, că este posibil ca Ungaria în viitorul apropiat să-și diminueze dependenţa față de gazul rusesc, pe de o parte pentru că tratativele cu firma americană ExxonMobil sunt în stare avansată. Acesta ar însemna că Ungaria ar putea să cumpere gaz extrase din din rezervele României din Marea Neagră, dar și gaz lichefiat american de la terminalul maritim din Croaţia.

Pe lângă aceasta, Ungaria va cumpăra arme în valoare de un miliard de dolari de la producătorul american de avioane Lockheed Martin şi se duc tratative pentru un alt contract de valoare similară cu un alt producător american de armament. Sursele portalului Direct 36 spun că ar putea să fie vorba despre firma producătoare de rachete, Raytheon.

Potrivit informațiilor portalului, în acest caz este vorba despre cumpărarea sistemului de antirachetă cu rază medie de acţiune NASAMS, pe care firma amintită îl produce împreună cu fabrica norvegiană Kongsberg. În acest al doilea caz există însă un punct critic, şi anume acela că Ungaria și-ar dori ca guvernul maghiar să poată să controleze în întregime sprijinul anual de 70 de miliarde de forinţi (aproximativ 209 milioane de euro) acordat Ungariei de Fondul Norvegian pentru sprijinirea societăţii civile. În prezent 10% din aceşti bani sunt distribuiţi de o organizaţie civică aleasă de norvegieni.

Ungaria a încercat din răsputeri să câştige simpatia administraţiei Trump de la momentul victoriei-surpriză a preşedintelui.

Fostul parlamentar republican Connie Mack, care a făcut lobby pentru Guvernul Ungariei până în vara anului trecut, a ajutat la organizarea unei conversaţii telefonice de felicitare între Trump şi Orban, în săptămânile care au urmat alegerilor americane din 2016. Apoi a petrecut mare parte din următoarele 18 luni pentru organizarea unei întâlniri între cei doi lideri la Casa Albă, a afirmat el într-un interviu.

„A fost ceva la care am lucrat în mod constant“, a spus Mack. „Cred că am făcut multe eforturi pentru a-i aduce la acest stadiu“.

În public, Orban şi-a sporit laudele la adresa lui Trump.

„L-am aplaudat cu fervoare pe preşedintele Statelor Unite pentru că gândeşte exact ceea ce gândim şi noi atunci când spune <<America înainte de toate>>. Şi noi spunem acelaşi lucru: <<Ungaria întâi, şi apoi restul>>“, a declarat liderul ungar într-un discurs din 2017.

În acţiunea sa de lobby, Mack a repetat în nenumărate rânduri faptul că Orban este „primul şi singurul şef de stat european care l-a susţinut public pe Donald Trump pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite“.
Înainte de călătoria sa la Washington, Orban a declarat că vizita este o şansă de a discuta despre viziunile comune asupra migraţiei.

„Una dintre cele mai importante probleme din întâlnirea noastră va fi cum putem coopera în forumuri internaţionale în viitor, în lupta împotriva migraţiei“, a precizat Orban într-un interviu pentru un post de radio.

Pentru diplomaţii americani, vizita la Washingotn nu este neapărat un gest de bunăvoinţă faţă de Orban.
Întâlnirea este „o vizită obişnuită care trebuia să se întâmple la un moment dat“, a declarat un oficial al Departamentului de Stat.

De asemenea, este o şansă de a-l pune sub presiune pe Orban în ceea ce priveşte influenţele din ce în ce mai mari pe care China şi Rusia le au în Ungaria.

Ungaria a susprins aliaţii prind folosirea repetată a dreptului de veto la întâlniri ministeriale la nivel înalt ale Comisiei NATO-Ucraina, aparent din cauza unei legi privind limba ucraineană care ar avea un impact negativ asupra comunităţilor vorbitoare de maghiară din Ucraina.

Între timp, preşedintele rus Vladimir Putin, este vizitator frecvent la Budapesta, unul dintre puţinele locrui din UE unde este primit călduros.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că administaţia este îngrijorată „că Rusia va continua să-şi extindă influenţa malignă în Ungaria“.

Departamentul este atent şi la investiţiile chineze în infrastructura ungară. „Experienţa unor state din regiunea Asia-Pacific arată că înţelegerile cu Beijingul vin uneori cu un preţ scump, care ar putea să îndatoreze Ungaria atât economic, cât şi politic“, a precizat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, experţii sunt îngrijoraţi şi de o creştere a activităţilor de spionaj rus şi chinez în Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *