Donald Trump promite o pedeapsă severă dacă Riadul este vinovat de moartea jurnalistului Jamal Khashogg
Preşedintele american Donald Trump a estimat că Arabia Saudită s-ar putea afla în spatele dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi şi că, dacă acest lucru se va adeveri, SUA vor aplica o „pedeapsă severă” Riadului, transmit sâmbătă Reuters şi AFP.
”Pentru moment, saudiţii dezmint ferm că ar fi implicaţi. Dar ar putea fi ei implicaţi? Da”, a spus liderul de la Casa Albă într-un interviu pentru canalul CBS, înregistrat joi şi difuzat sâmbătă.
Trump a adăugat că, dacă se adevereşte că Arabia Saudită este vinovată, atunci va exista „o pedeapsă severă”. În opinia preşedintelui american, cazul Khashoggi are o miză mare „poate în special” pentru că este vorba despre un reporter.
Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad, nu a mai dat niciun semn de viaţă de când a intrat în consulatul ţării sale la Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o cetăţeană turcă.
Autorităţile turce afirmă că Jamal Khashoggi nu a mai părăsit clădirea, dar Riadul susţine contrariul.
Potrivit cotidianului The Washington Post, autorităţile turce le-au declarat unor funcţionari americani că deţin înregistrări audio şi video ce dovedesc uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.