După ce Dragnea le-a tăiat bugetul, o trompetă a Kremlinului și un condamnat penal cer desființarea DNA și demolarea SRI

Directorul ziarului România Liberă, Iulian Capsali, un filo rus, anti-occidental, susținător al mesajlor Kremlinului, și un condamnat penal pentru corupție, Adrian Severin, consilier al premierului Dăncilă, susțin că singura soluție pentru România este desființarea DNA și SRI.

Directorul editorial al cotidianului România Liberă, Capsali, publică, sâmbătă seară, un material pe Facebook în care face o analiză proprie a scandalului legat de anchetarea șefei DNA. Printre reproșurile pe care i le aduce Laurei Kovesi, Capsali notează:

„A transformat România, cu largul concurs al ambasadei SUA (un cuib Soros, ca aproape tot Departamentul de Stat) și al „elitelor politice” nealese de nimeni de la Bruxelles, într-un lagăr soft, în care toată lumea – de la oameni de afaceri, politicieni, primari, judecători (inclusiv din CCR!), rectori de la diverse universități importante, mari medici șamd- avea dosar de cercetare penală, era târât în pușcărie, nu înainte de a fi supus oprobriului maselor prin scursurile din presa cu epoleți.culiță a Sistemului, ca și Cocoș) a păstrat probele cu care putea lovi, la o adică. Și a lovit năprasnic.”

În viziunea trompetei Rusiei, soluția este… desființarea DNA și SRI, catalogate ca instituții „nereformabile”.

„Cert este faptul că prin DNA și SRI, inclusiv prin celebrele „protocoale”, s-a creat o plasă securistă de teroare prin care corporatocrația (nicio mare corporație sau bancă nu a fost atinsă de brațul justiției kovesiste, apropo) a făcut din România o pastă informă, pusă într-un cornet tăiat în vârf (un poș), pe care care au turnat-o în toate crăpăturile din care trebuiau să iasă bani. După ce au primit bucățelele căzute de la masa bogaților, au distrus țesutul social și au paralizat toate energiile naționale. La noi a fost pus în practică globalismul în formula sa hard.
Din punctul meu de vedere, aceste două instituții sunt nereformabile. DNA trebuie desființat, iar cei vinovați pentru probele falsificate, abuzuri, șantaj, trecuți printr-un proces de epurare.
Nu avem o altă soluție de normalizare a societății și de resuveranizare a României.
Cu toată opoziția ambasadelor, a ONG-urilor Soros, a presei globaliste și a partidelor trase pe nara Sistemului.”, notează Capsali.

La scurt timp după această postare, un penal de marcă al PSD, Adrian Severin, eliberat condiționat din închisoare și numit consilier al premierului Dăncilă, scrie și el pe Facebook: „De acord cu dl Capsali: DNA nu poate fi reformata; ea poate fi doar desfiintata. Cat despre SRI… Ei bine… Demolarea si reconstructia”.

Ziarul România Liberă aparține familiei Adamescu. Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai 2017, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, au fost trimişi în judecată și pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

Adrian Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și trafic de influență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.