Dragnea ne ia la mișto și de Anul Nou: Ne iubim ţara, avem curajul şi forţa să ne opunem cu fermitate abuzurilor şi intereselor ostile de oriunde vin ele.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, ii ia la mișto pe români chiar și în mesajul de Anul Nou. Într-o postare pe pagina personală, Dragnea reia mesajele naționaliste, anti-europene și susține că în ultimii trei ani a redat României demnitatea. În plus, Dragnea reia teza luptei împotriva abuzurilor și a neamestecului în treburile interne, dar și pe cea din anii 1990 cu „nu ne vindem țara” de această dată cu referire la resursele din Marea Neagră.

„Ne pregătim să începem împreună al treilea an de când redăm naţiunii române demnitatea şi încrederea într-o viaţă mai bună. Am spus acum doi ani tuturor să îndrăznească să creadă în România, că un guvern cu adevărat românesc, prin scopuri şi voinţă, le poate face o viaţă mai bună şi se vede acest lucru! Am realizat multe în ultimul an şi continuăm să clădim împreună o ţară a normalităţii. Jocurile politice meschine pe care unii încă le practică nu mai au loc în anul ce va să vină. Miza este, de fapt, România, viitorul acestei ţări, resursele naturale ale României, potenţialul uriaş de dezvoltare pe care îl are această ţară, rolul major pe care-l poate juca România în regiune şi în Europa şi nu numai”, a scris pe Facebook Liviu Dragnea.

El a mai afirmat că toate acţiunile din următorul an „vor fi îndreptate pentru a construi o Românie demnă, a dreptăţii şi a prosperităţii economice”.

„Ne iubim ţara, avem curajul şi forţa să ne opunem cu fermitate abuzurilor şi intereselor ostile de oriunde vin ele. Şi nu în ultimul rând îndrăznim în continuare să credem în România cu tărie! Aşa să ne ajute Dumnezeu! La mulţi ani, dragi români oriunde v-aţi afla! La mulţi ani, România!”, a adăugat Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.