Dragnea ordonă, Teodorovici execută! Guvernul introduce noi taxe pentru bănci, penalizează fondurile private de pensii și companiile de telecomunicații!

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a spus, marţi, că, printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul doreşte să le impună băncilor o „taxă pe lăcomie”, dacă nivelul ROBOR la 3 luni şi la 6 luni aplicat creditelor este de peste 1,5%.

Mai exact, dacă nivelul ROBOR la 3 şi 6 luni este de 1,5%-1,7%, atunci băncile vor avea o taxă de 0,2% din active, iar pentru un ROBOR de peste 1,71 – 2,5% vor achita o taxă de 0,4% din active. La un ROBOR la 3 şi 6 luni de 2,51 – 3,%, taxa va fi de 0,6% din active, iar la 3,01 – 3,5%, această taxă va fi de 0,9%.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR), a explicat că ROBOR este impus de piață, iar ceea ce impune piața este rezultatul activității economice, activității statului și a tot ceea ce se întâmplă într-o țară.

“Cred că este o eroare. Este o eroare de exprimare sau de concepție. Nu pot să știu pentru că aștept un text scris, dar atâta vreme în care se spune că dacă o bancă alege un anumit nivel al ROBOR și în funcție de acest ROBOR se va stabili nu știu ce taxă, aici e mare confuzie. O bancă nu alege ce ROBOR să pună”, a spus Vasilescu citat de Hotnews.

De asemenea, Guvernul va modifica și comisionul de administrare al fondurilor private de pesnii acesta urmând să scadă de la 2,5% la 1%, iar al doilea comision de 0.005% se va modifica în fucție de perrformanță. De asemenea, o persoană va putea să se retragă din fondul de pensii private în acer este înscris, dar nu mai devreme de 5 ani, iar ctivele respective se transferă cu un comision de retragere de 2%.

Pentru companiile din domeniul Comunicațiilor și energiei, Teodorovici a anunțat că taxele percepute de Autoritățile de reglementare, respectiv ANCOM și ANRE, se vor majora la 3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *